Aventura la padela in Delta Dunarii

Guest post scris de Dan Todor
Foto: Dan Todor

M-am tot gandit daca sa scriu cateva randuri despre o aventura care tocmai s-a incheiat… sau nu… fiind o fire discreta m-am gandit sa nu scriu, dar poate ca experienta noastra va fi inspirationala si pentru alti iubitori de natura si aventura si atunci am ales totusi sa astern cateva randuri si imagini… Iata povestea noastra:
De mult ma tot rodea ideea de a descoperi Dunarea, Delta Dunarii si Marea Neagra intr-un caiac de tura, in care sa am tot ceea ce este necesar chiar si pentru a supravietui. Am inceput cu un an in urma sa planific meticulos aceasta tura si dupa mai multe optiuni am ales varianta:
Dunavatu de Jos – Sfantu Gheorghe – Insula si Golful Sacalin – Rezervatia Sacalin-Zatoane – lacul Dranov – Dunavatu de Jos – aprox. 120-140 km… de vaslit…

De ce aceasta ruta?
Din mai multe motive…
1. Vroiam sa navighez pe Dunare pana la varsarea in Marea Neagra;
2. Vroiam sa navighez pe Marea Neagra;
3. Vroiam sa experimentez partea salbatica a Deltei si am ales astfel cea mai mare rezervatie a Deltei Dunarii… Sacalin-Zatoane…;
4. Trebuia sa ajung inapoi la masina, insa nu pe acelasi drum;
5. Ruta trebuia facuta in 3 zile…
Era clar ca nu ma pot aventura singur in aceasta aventura si nu era nici etic fata de prietenii mei care cu siguranta ar fi dorit sa mearga si ei… Clar era si faptul ca ne vom intalni cu situatii neprevazute si chiar extreme si ca cei care vor participa vor trebui sa aiba conditia fizica, nebunia si experienta de a gestiona neprevazutul si in acelasi timp de a-l savura.
Asa ca lista s-a micsorat rapid si cei care au ramas au fost 3 la numar  🙂

Radu Miclaus – prietenul nostru din Salvamont, un temerar si un om cu totul deosebit si cei doi veri, Raul si Dan Todor. Am uitat sa va spun, ca Radu si Raul sunt cei 2 oameni carora le-as incredinta copii mei pentru ture extreme, cu ochii inchisi…
Asa ca zis si facut… 1 mai zi libera, iata ocazia…
Pentru cei care mai stiu cate ceva despre caiac trebuie specificat ca ture de aprox. 50 km pe zi sunt destinate doar profesionistilor, altfel se recomanda 20-25 km pe zi  Dar noi ne-am considerat super-profesionisti… Am uitat sa va spun ca Raul si Radu erau pentru prima oara intr-un caiac de tura si ce mai tura a ales prietenul lor pentru ei… Uauuuu… dar stiam ca pot.
Am plecat la drum… si experienta a fost grozava…



Am coborat pe Dunare pana la varsarea in Marea Neagra… am navigat pe curenti inselatori, pe ploaie, pe vant, cu vantul in fata, impotriva curentiilor…

Am dormit in cort…

Am navigat pe mare deschisa 25 km… cu valuri de 2-3 m. Raul si Radu s-au rasturnat. Radu a experimentat hipotermia de grad I avansat…din pacate nu am avut timp sa savuram suficient plajele pustii si salbatice in care doar pelicanii se mai aventurau in afara de noi…

… dar am stiut sa gestionam situatiile extreme si ne-am refacut dupa un somn intins. Ne-am uscat hainele pe caiace… dupa ce s-a oprit ploaia…


Am mancat mereu cald si mereu delicios…

Nicaieri nu are omleta un gust mai bun decat in natura…
Prietenia noastra a fost testata si a rezistat. Ne-am ajutat, am facut bascalie unul pe seama celuilalt, am ras si ne-am stresat… dar am mers mai departe…

Am experimentat Delta salbatica si ne-am sismtit protagonistii unor filme marca Discovery sau I Shouldn’t Be Alive… Am trecut pe langa pomi cu zeci de cuiburi de cormorani… am vazut pelicani, lebede, rate, gaste, egrete… am vazut mistreti trecand inot canalele prin fata caiacelor noastre… si alt mistret care alerga prin desis la 3 m de noi pe mal… cuvintele nu pot reda peisajele si filmele care s-au derulat prin fata ochiilor nostri… Am vazut cai salbaticiti care veneau pe mal sa se uite la noi curiosi… Ne-am pierdut in Delta.



Canalul s-a blocat in fata noastra. Auzisem de plauri si iata ca nu i-am putut evita… 1 plaur, 2, 3, 4, 5 plauri… 15 plauri…20. Trebuia sa ne prindem cu mainile de ei si sa incercam sa ii strapungem sperand ca in partea cealalta continua canalul si nu este colmatat, adica blocat. Plaurii aveau intre 20-50 m… Am stiut sa speram, sa credem si sa ne rugam. Acolo, in imensitatea naturii salbatice unde nu stia nimeni ca ne gasim noi, acolo il simti pe Dumnezeu aproape. Acolo intelegi cum este sa te rogi cu toata puterea ta.
Si bunul Dumnezeu ne-a fost mereu aproape si am reusit de fiecare data sa trecem peste fiecare obstacol.


Am gresit drumul si am tras la padele 10 km “degeaba”… sau bonus… am fost permanent contra cronometru si eram disperati ca nu ajungem.

La sfarsitul turei am navigat catre vest si soarele apunea in fata noastra oferindu-ne un peisaj de vis si de neuitat…
Si la final l-am intalnit pe omul lui Dumnezeu Alexe, care ne-a dus cu barca ultimii 15 km pentru ca noi sa putem ajunge la munca luni dimineata.
Ce am invatat din aceasta tura?
Am intalnit oameni simpli, oameni care aveau atat de putin si care din putinul lor au facut milostenie cu noi, ne-au ajutat si ne-au dat sa mancam si ne-au dat masura de referinta a iubirii fata de aproapele si cea a civilizatiei. Si la sfarsit cand am vrut sa ne achitam, ne-a spus: “pomeniti-ma in rugaciunile voastre”… Ce poti sa mai spui? Din pacate civilizatia si omenia o intalnesti intr-o forma mai buna in salbaticie decat in civilizatie. Am invatat sa avem incredere in Dumnezeu. Am redescoperit prietenia.
Ii multumim lui Liviu Stanciu, care i-a oferit caiacul si echipamentul lui Radu pentru ca acesta sa poata veni in tura. Ii multumim doamnei de la pensiunea Rianna din Dunavatu de Jos, care la ora 01:30 noaptea ne oferea un bors de peste pe cinste si un crap la tiagie cum doar acolo poti manca, care ne-a cazat si ne-a omenit; satenilor care ne-au dat voie sa punem caiacele pe apa din curtea lor. Le ramanem recunoscatori tuturor celor care ne-au ajutat cu buna stiinta sau fara sa isi dea seama.
Le multumesc prietenilor mei, Radu si Raul, fara de care nu as fi putut merge in aceasta tura si care au facut fata cu brio tuturor incercarilor si mai ales nebuniei mele de a face aceasta tura intr-un timp atat de scurt.