Regata Internationala de caiac-canoe de pe Drina: 300 de km in caiac

Despre regată, pe scurt:

Organizator: Asociaţia vâslaşilor sârbi la TID
3 râuri: Lim, Drina, Sava
3  ţări: Republica  Srpska, Bosnia Herțegovina, Serbia
aproape 300 km în 7 etape
7 locuri de campare
110 de participanți din 8 țări, dintre care 9  participanți de naționalitate română.
taxă de participare (România): 10 euro
dificultate: medie, nerecomandat începătorilor

Prima oară când am auzit despre regata de pe Drina a fost anul trecut, de la Bogdan din Timişoara. După articolul și pozele trimise de Bogdan anul trecut, decizia de a participa anul acesta la regată era ca și luată.

Drina se formează la confluența râului Tara cu Piva  și este cel mai mare râu carstic din Alpii Dinarici. Curge prin Bosnia Herțegovina pe parcursul a 346 km , dintre care 206 km formează chiar granița dintre Bosnia si Serbia. Drina se varsă în Sava, care face parte din bazinul hidrografic al Dunării. Datorită dimensiunii si frumuseții sale (ape de culoare smarald, chei sălbatice, ape repezi) este principala atracție de caiac și rafting din Balcani.

Anul acesta la regată au participat 110 caiaciști și canoiști, din 8 țări (Romania, Serbia, Bulgaria, Croatia, Bosnia, Ungaria, Polonia, Germania), dublu faţă de anul trecut. Am fost 9 români şi toţi am purtat cu mândrie steagul românesc pe caiace.

Regata se desfăşoară pe 3 râuri; Lim, Drina, Sava şi  trece prin 3 ţări: Republica  Srpska, Bosnia Herțegovina, Serbia . Parcursul regatei  se întinde pe 300 de kilometri, împărţiţi în 7 etape (7 locuri de campare). Este organizată de „Asociaţia vâslaşilor sârbi la TID”, iar numele complet este „A 15-a Regată Comemorativă Vitomir Dizdarević-Amiralul Kuk”.

Ar fi dificil să descriu traseul pas cu pas, sau mai precis, padelă cu padelă. M-au impresionat multe locuri, fiecare cu farmecul său. N-am avut noroc cu apă de smarald, din cauza ploilor apa a fost exact ca în râurile româneşti după ploaie.

Despre locurile care mi-au plăcut:

Podul de la Visegrad – Podul Mehmed Paša Sokolović este o capodoperă a arhitecturii otomane , construit în 1577 de către arhitectul turc Mimar Sinan. Podul a fost construit la ordinele Paşei Sokolović originar din această zonă, ca tribut regiunii natale şi simbol al comerţului şi prosperităţii.

Din punctul de vedere al caiacistului, podul de la Vişegrad este acel loc în care trebuie neapărat să-ţi faci o poză. Iar fotograful trebuie să fie extrem de rapid şi bine poziţionat, pentru că viteza apei de 13-14 km la oră dintre picioarele podului îţi dă răgaz doar câteva secunde ca să prinzi cadrul perfect.

 

Cheile Drinei   se întind pe aproximativ 25 de kilometri. Şi sunt 25  de kilometri de pereţi carstici verticali, înalţi de de-abia îi vezi când te laşi pe spate pe deck-ul caiacului. Iar de-o parte şi de alta a Drinei, micii afluenţi au săpat canioane verticale numai bune de explorat din caiac, de făcut poze şi admirat cascade.







A fost etapa cea mai spectaculoasă vizual şi cea mai grea din punct de vedere fizic. Cheile se termină într-un lac de acumulare lung de vreo..nu contează, foooarte luung, mai ales pe ploaie, cum l-am parcurs eu. Şi pe vânt din faţă. Pentru că legea lui Murphy spune aşa: „dacă eşti pe caiac şi ai de parcurs o anumită distanţă, indiferent de direcţia unde vei merge, vântul va bate întotdeauna din faţă.”

Tot respctul şi mulţumirile noastre pentru organizatorii regatei.

Mai ales că au reuşit să rezolve o problemă imposibilă pentru România, membră a UE, dar ei au rezolvat-o pentru două ţări aflate nu foarte  demult în conflict armat: trecerea frontierei pe apă. Deşi la noi nu se poate trece în caiac- barcă, plută din România către naţiunea prietenă Ungaria sau Bulgaria, uite că de la bosnieci s-a putut trece la sârbi. Ofiţerii vamali au venit la noi , la ponton, ne-au verificat documentele şi ne-au înregistrat oficial intrarea în Serbia. Bravo!


Etapa cea mai lungă + 75 de km de la Perućac la Lonjin este visul oricărui caiacist de whitewater aflat pe un sea-kayak. Apă rapidă, de 14km/h, un debit uriaş, curenţi, turbioane, vârtejuri, meandre cu valuri, o apă haotică. Nu m-am mai dat pe aşa ceva, la noi nu există un râu cu un asemenea debit. Am prins viteze de 24km/h , ştiu că tot verificam GPS-ul şi nu ne venea să credem ce repede înaintăm.

În a doua etapă lungă, de 77 km, trebuia să aveam aceeasi apă rapidă, dar cu obstacole pe râu, insuliţe, vegetaţie, etc. Noi n-am găsit smârcurile de care povesteau nemţii , n-am avut aventuri prin tufe, poate şi pentru că după atâţia ani pe caiac şi pe whitewater, ne-a fost destul de uşor să alegem cursul corect  şi albia principală.

După confluenţa cu Sava, apele se liniştesc şi seamănă mult cu Dunărea noastră, inclusiv pădurile de sălcii de pe maluri.

Finalul  regatei a fost în orasul Sremska Mitrovica. A auzit cineva de el? Sau pe numele roman, Sirmium? Dacă da, bravo!. Este oraşul unde s-au născut 10 (da, zece) împăraţi romani, este una dintre cele mai vechi aşezări omeneşti din Europa (anul 5000 î.C) , şi una dinte capitalele Imperiului Roman pe vremea tetrarhiei (293 dC)! Multe lucruri poţi să afli pe caiac, nu?

 

Despre cazare

Campingurile au fost diferite, în fiecare seară alt loc. Am stat în pădure, în camping privat, pe spaţiul verde al unui club sportiv, pe stadion (da, chiar pe gazon!), în curtea unor oameni binevoitori, în pădure, în pădure lângă casa unor rockeri -foşti luptători-acum artişti pictori , lângă un club sportiv etc. Eu am fentat o singură  noapte la un hotel, că n-am rezistat unui duş şi unui mic dejun cald :). Am avut concert de broaşte, simfonie de greieri şi fanfară de păsărele în fiecare noapte -dimineaţă. A fost perfect.

Despre mâncare

Ca o mare pofticioasă ce sunt, să vă descriu un pic: păstravi la grătar, alb de Drina (bestial), gulaş la ceaun oferit de organizatori, alţi peşti la grătar, specilităţi bosniece în Vişegrad, miel fript delicios la restaurantele de pe malul Drinei, alţi peşti la grătar, baclavale, burek cu brânză, etc. A fost greu, dar le-am răzbit, mâncat pe toate!

 

Depre oameni:

Extraordinari. Şi cei cu care am mers de acasă şi cei pe care i-am cunoscut acolo.

Noi am fost un grup fain, de 9 români. Ba chiar am primit şi laude, că suntem uniţi şi în pasajele mai grele ne dăm toţi împreună.

Am fost şi „dojeniţi” că am fost ultimii în fiecare seară la locul de campare, dar acum nu se poate şi cu miel şi bere rece pe traseu şi primul în camping.

Şi mă bucur că o pasiune comună ne-a făcut să ne cunoaştem şi să ne împrietenim şi să petrecem clipe atât de frumoase împreună.(Mă refer la caiaceală, nu la miel şi baclavale) .
Mulţumesc tuturor pentru participare, sper să ne vedem şi în 2015 la Regată şi până atunci în cât mai multe ture. Nu degeaba îmi place mie să spun Hibiscus Sport & friends.

Mulţumiri lui Bogdan, şeful delegaţiei române,  pentru organizare, informaţii şi invitaţie la o manifestare atât de frumoasă.


De final, ca de obicei: s-au dat: Jani, Emeşe, Drago, BogDane, Ulise, Aurel, Rada, Claudiu, Oana.
Pe cele mai bune caiace din lume, adică Brittany, Edge 11, Balboa, Titris 16, Enduro 12, Enduro 14, Baffin.

….şi a scris despre Drina  Oana, pe 8 mai 2014.
unele foto apartin lui Bogdan sau  Jani, multumesc!