Traseu nerecomandat începătorilor
Am început sezonul de caiac ww 2013 cu o tură de 15 km pe râul Repedea, jud. Maramureş.
Râul l-am observat pe cât posbil din maşină, drumul trece exact pe lângă albie, cu excepţia ultimilor 5 km, unde se îndepărtează de drum. Iar pentru mine, care nu mi-am dat interesul să aflu nimic despre râu înainte de tură, exact ăştia 5 km finali au fost supriza cea mai mare şi motivul pentru care consider că acest traseu nu este pentru un începător pe caiac whitewater.
Am intrat în râu cu puţin înainte de localitatatea Poienile de sub Munte, într-un loc cu un mal mai accesibil. Inutil să spun că până ne-am pregătit caiacele, ne-am echipat ca pentru război, am dus maşinile la punctul de ieşire, etc., s-a strâns tot satul ca la urs. Eram atracţia zilei, râul curgea învolburat cu ape mocirloase, era aproape de cota de inundaţie şi tot satul aştepta să vadă cum ne spargem capetele. Savurau distracţia şi se pregăteau să ne vadă înotând pe lângă caiace cu atâta satisfacţie, că intrasem la idei. Mie mi se părea că râul era uşor, mare chestie, curge la vale un pic mai repede, cu valuri şi noroi.Nici prin cap nu mi-a trecut că râul se numeşte „Repedea” dintr-un motiv evdent. Dar sătenii ştiau ei ce ştiau şi pe alocuri ne-au aşteptat în punctele „fierbinţi”.
Prima parte a turei a decurs fără probleme. Valuri din când în când, apă extrem de rece, un râu care curgea la vale cu viteză. Foarte puţine eddy-uri şi destul de greu de prins din cauza nivelului ridicat al apei. Malurile sunt acoperite cu vegetaţie –tufe, arbuşti, copaci. Pe un debit mare e destul de greu să te opreşti fără să te încurci în crengi.
Pentru majoritatea dintre noi a fost prima sau a doua tură din acest an. Fapt pentru care la primul pod am fentat valurile care se vedeau pe stânga şi am ales chicken line-ul din dreapta, spre disperarea sătenilor strânşi pe pod care sperau să vadă prima victimă, primul înotător.
Am spus cât de rece era apa? Îngrozitoare senzaţie, simţem cum mi se lipesc degetele de padelă. Valurile care se înteţeau şi te stropeau peste vestă, peste faţă, sporeau senzaţia de frig. Mă bucuram că nu mai e mult , 15 km trebuiau să treacă repede. Au trecut, şi pe nesimţite am intrat în localitate, în porţiunea unde albia se îngustează şi se îndepărtează de drum. Partea pe care n-am văzut-o din maşină.
Ştiam de la baieţii din Satu Mare care erau cu noi că urmează o cataractă pe traseu, o mare „maşină de spălat” cum zic ei. Înaintam cu grijă, la fiecare meandră a râului ne iţeam capetele încercând să ne dăm seama dacă aici e locul cu pricina. Nimic mai stresant decât să înaintezi ştiind că e ceva greu şi periculos în faţă şi să nu ştii exact locul! Speram că la un debit aşa mare s-a acoperit totul şi vom trece fără să ne dăm seama.
Dar ne-am dat seama! Brusc pe nişte valuri mari, de 1-1,2 m am văzut cum cel din faţa mea dispare, într-o groapă uriaşă. Se căscau nişte valuri imense şi urâte, urâte, pline de noroi!. Am reuşit să sar, să trec prin valuri, să revin la echilibru..Speram să treacă toată lumea cu bine, mi se părea un loc înfiorător să-l treci înot. Am trecut toţi! Dar n-am apucat să ne bucurăm prea mult, nici să ne relaxăm, că am intrat în partea cea mai dificilă.
Valuri mari, praguri, cataracte, maşini de spălat..Ce a fost exact, e greu de descris în cuvinte. Ştiu că vâsleam şi mă bucuram la fiecare pasaj că am trecut. Treceam prin valuri, pe lângă ele, cum se nimerea, era destul de greu din cauza vitezei apei să alegi si să urmezi o linie corectă. De oprit, nu se punea problema, apa era chiar sub crengile copacilor de pe mal. Îmi aduc aminte însă de o curbă, un loc unde râul făcea un fel de S pe o diferenţă mare de nivel. Am văzut cum cel din faţă se grăbea să iasă spre mal, semn că era ceva periculos înainte. Bineînteles că aveam şi spectatori, vreo 3-4 bărbaţi care urmăreau scena şi îşi frecau mâinile, gata, aici sigur cad ăştia!
L-am auzit pe Dragoş strigându-mă şi am decis într-o fracţiune de secundă să pornesc la vale, printre nişte valuri imense, pe creste de spumă şi noroi. Mă gândeam câtă ceartă ne-am fi luat de la instructorul nostru de whitewater că ne dăm prin viitură „foarte periculos” în loc să ocolim pe mal.Dar am trecut şi de asta, şi de rapidele care au urmat.
Cred că o încadrare corectă a râului ar fi 2+ cu 2-3 porţiuni de gradul 3.
Nu sunt poze multe pentru că nu s-au putut face.
Camera nu a filmat decât primii 10 km, că aşa sunt camerele, li se termină bateria când începe partea mai spectaculoasă. Puteţi să mă credeţi pe cuvânt sau puteţi încerca să vedeţi cu ochii voştri cum e pe Repedea din caiac. Râul Repedea e la fel de tare ca ţuica de Maramu şi la fel de drăcos ca femeile de acolo. Sau cine ştie, cunoaşte, cum se zice la mine acasă.
Ne-am dat cu caiace Magnum şi Quest 9.5 de la Riot Kayaks şi noile caiace Raptor şi Veloc de la Zet kayaks, Cehia. Căştile, gecile impermeabile şi vestele de salvare obligatorii au fost de la Hiko.
Baieţii vor confirma, dacă vor vrea, că a fost o tură frumoasă, dar pe alocuri destul de dificilă.
N-a căzut nimeni, n-a înotat nimeni, nu a plâns nimeni după mama. Doar eu am răcit, că aşa sunt fetele, mai sensibile.
Masa de seară am luat-o la popasul Mara, loc pe care vi-l recomand cu drag pentru mâncare şi pentru cazare.
Ne-am calmat andrenalina cu o sesiune de eskimo rolling la piscină. Anunţ cu mândrie că România mai are un caiacist care se învârte ca eschimoşii pe sub apă, într-un caiac Magnum, bineînteles.
Multumiri speciale lui Ionuţ de la Satu Mare care ne-a dat ideea să ne dăm pe Repedea.
S-au mai dat Aurash, Remus, Robi, Dragoş şi Bogdan.
Să auzim de bine!
No Comment