De la Giurgiu la Venetia: Primele 3 zile in Bulgaria. Balcic

Update Lucian 04.06.2013
Sa revin. Fericit și cu viza în buzunar, am plecat spre Balcic. Afară era cald, vântul nu bătea aproape deloc și apa era oglinda, ca doar eram în port. Să-mi iau costumul etanș? Neee! Și am plecat. A fost super până am ieșit din țară. Am văzut 2 Mai și o țigănie, care cândva era Vama Veche. Am intrat în Bulgaria vreo 7-8 km, când a început urgia. O furtună cu vârfuri de vânt de peste 50km/oră. Valurile au început să se înalțe și destul de repede au depășit un metru și jumătate. Vântul mă bătea în fața cu spumă și picături din crestele valurilor. Noroc că aveam ochelarii de soare. Nu știu ce mai vedeam prin ei, dar altfel cred ca ași fi stat cu ochii mai mult închiși. Marea era albă și clocotea cât vedeai cu ochii. Furtuna în toată regula. Eram la vreo 2km de mal, nu puteam decât s-o înfrunt. Eram îmbrăcat doar în tricou, dar nu simțeam nimic. După 2-3 ore, marea a început să mă învingă. Puterile îmi scădeau, și frigul a început să mă cuprindă. Mai aveam puțin până lângă mal, dar destul. Cred că eram deja într-o stare de șoc. Țin minte ca țipam ‘doar atâta poți?’ peste încă ceva timp, râdeam în hohote; eram la capătul puterilor. Am întors barca ușor spre dreapta, și am ajuns la capătul golfului pe care îl tăiase, într-o zona vag adapostita. Am tras cu greu la mal și m-am prăbușit. Dârdâiam puternic. Am scos un flece și m-am schimbat. Apoi calorii. Am mâncat slănină cu usturoi. Am început să-mi revin. Marea începea sa se domolească. Îmi amintesc de ce-mi zicea Dragoș. Învață să te imprietenesti cu marea. Nu cred ca este adevărat. Marea nu îți poate fi prietenă. Te lovește când nici nu te aștepți. Altceva am învățat. Cunoaște marea. Pentru a nu te lua pe nepregătite și a te putea feri de ea. Culmea e că mă uitasem pe buletinul meteo și valurile erau date la 0.4m,iar vanturile undeva la 25-30km/oră. Ce mai tura-vura, mi-am luat costumul etanș și am vâslit pana seara, fără alte peripeții. Cum am tras la mal, a și venit Poliția de frontieră și mi-a cerut pașaportul. L-au verificat și mi l-au înapoiat. Mi-au cerut insistent ca a doua zi să-mi nu ma opresc decât la Balcic. Au fost foarte politicoși. Deja se intunecase și începuse sa ploua. Eram într-un sat de pescari lângă un far, eram ud și înfometat. Am aflat ca în apropiere de mine era o bodega. Am intrat, era casa unui pescar. Ma servit cu ciorba de pește și peste prăjit. Un fel de hamsii, dar ceva mai mari. A scos și o palinca, a venit cu doua paharele și sa așezat cu mine la masă. Am vorbit cât m-au mai ținut puterile, i-am mulțumit, am plătit (cu €) și am plecat. Am ridicat cortul și m-am culcat fără să-l mai fixez. Eram epuizat. Aceasta a fost prima zi.

A doua zi în Bulgaria. M-am trezit devreme. Farul încă mai era aprins. Totul era ud, inclusiv sacul de dormit și hainele de pe mine. Aveam cale lungă de făcut, așa că am strâns repede totul și le-am băgat în barcă. În aer era multă umezeala; vedeai picături fine cum cădeau alene spre pământ. În depărtare se vedea un fuior lung de ceață puțin deasupra mării. Vizibilitatea era destul de mică, dar suficient am considerat. Mare greșeală. Eram în zona de faleză de la Capul Kaliacra. Norocul meu că pusesem pe hartă locurile în care puteam trage la mal. Zona are vreo 60km în care nu te poți apropria de mal (și asta indiferent de ce crede Dănuț) . Mai mult, stânci ies din apă chiar și la sute de metri depărtare. Zona este pe cât de periculoasă, pe atât de spectaculoasă. Ca să n-o mai lungesc, m-am suit în barcă și am plecat. În mai puțin de 15 min, ceața m-a înghițit cu totul. Vizibilitate, maxim 50m. Sunt căpos de felul meu, și datul înapoi nu-mi stă în caracter; așa că am mers înainte. Primul punct în care puteam acosta era la vreo 12km. Mai mult, tableta nu o pot scoate pe apă decât în condiții perfecte, altfel risc să o ud sau să mă răstorn. Distanța parcursa o masor după ceas, am in fața mea în permanență unul, aproximand distanta parcursă pe ora. Și cum ziceam. A început sa bată ușor vântul, dar nu exagerat, maxim 30km/h. Și au început sa apară valurile. În scurt timp erau uriașe. Ceva gen hula. Se înălțau din toate direcțiile. Țărmul nu îl vedeam, mergeam după auz. Dacă mă apropiam mai mult, riscam să mă lovesc de stâncile de sub apă. Și iartă-mă acum ca într-un borcan, pe o mare agitată, unde orizontul meu erau valurile ce apăreau și dispăreau din ceață, și totul era ireal de alb. Mi se face rău acum când scriu, aducandu-mi aminte de ce a fost. Peste puțin timp, am aflat și ce însemna răul de mare. Problema nu era greața, ci somnolenta. În toată urgia aceea am început să casc de mama focului, și, poate nu va vine să credeți, am ațipit de câteva ori. Mă luptam și cu frica. Dacă adormeam și ma rasturnam, nu mai ieșeam viu de acolo. Am cântat, am țipat, m-am jucat cu valurile, dar degeaba. Interiorul stomacului mi se adunase în gât, țin minte ca gemeam, și ochii mi se închideau. Cred ca mai aveam câțiva km până la punctul de acostare, un loc unde pescarii își pun bărcile la apă, când am hotărât să o sun pe Cornelia, soția mea, să-i spun unde sunt, în caz de ceva sa pot fi găsit ușor. Nu a fost cazul. Încă un sfert de ora, și ceața a început să se ridice, iar apele să se liniștească. Într-un final am ajuns în micuțul golf pescăresc și am tras la mal. Eram buimac și cascam încontinuu. Am ieșit, am tras caiacul ceva mai sus, mi-am sunat soția, după care m-am suit înapoi și am încercat să atipesc puțin. Ceva mai târziu, după o stâncă, apare o frumoasă domnișoară. Am crezut că visez. Stupefacția a fost din parte amândouăra. Ea s-a dezmeticit prima și m-a salutat. Am salutat-o și eu în engleză. M-a întrebat ce-i cu mine și i-am spus prin ce am trecut și ca mi-e rău. Intre timp au apărut alte două domnișoare. Am început să discutăm și le-am spus cine sunt și ce vreau să fac. Au rămas incantate. Am spus ca trebuie să plec, am dat barca la apă, și m-am suit în ea. Mi-au făcut poze și mi-au urat de bine. Mai departe, totul în regulă până la Cap Kaliacra. Acolo iar valuri, iar letargie. E destul de dificil acolo. Valurile vin din două direcții și nu știi la ce sa fi atent mai întâi, plus ca iar am ațipit de câteva ori. Până la urmă am trecut. Totul părea în regula și am încercat să tai un golf de vreo 10km. Bineînțeles, iar vijelie, iar valuri și era deja prea mult. Am hotărât să trag la mal când termin traversarea, cu toate ca Pol. de Frontieră îmi pusese în vedere să nu mă opresc decât în Balcic. Până acolo mi-a ieșit pe nas. Vânt atât de puternic, încât îmi trageam, la propriu, padela din ghearele lui. La un moment dat, am zărit o plajă minusculă și o casă de pescari. Mai mult pietre la mal, dar totuși am ieșit. Doi pescari au venit Imediat și m-au ajutat să scot barca pe mal. Ei nu ieșiseră din cauza furtunii… Mi-au dat repede ceva să mănânc, după care au plecat. Era să uit. În zare am văzut o tornadă. Era un nor mare și negru deasupra apei, și dintr-un capăt al lui cobora un fir până deasupra apei. În schimb, la nivelul apei era un uragan în miniatura. N-aș vrea să mă prindă vreodată așa ceva. Ce să mai, am pus cortul și m-am culcat, fără Politie azi. Am făcut un cadru scurt în golful cu fete frumoase. Voi încerca să îl urc.

Update Lucian 06.06.2013
Bulgaria, ziua a treia. Nimic special, vânt, valuri, și am ajuns la Balcic! În port parca eram așteptat. Un Polițist de frontiera m-a salutat și mi-a indicat un coleg lângă un ponton, către care sa ma îndrept. Țintă acolo. Mi-a cerut actele și a dispărut cu ele. În 10min a fost înapoi cu actele i cu formularul, ghiciți de unde, de la Capitania Balcic, evident, cu stampila de intrare pusă. Parcă eram în Star Trek. Mi-a urat călătorie plăcută și mi-a indicat portul prin care sa ies. Am plecat, am găsit o plajă și am tras acolo. Aici l-am cunoscut pe Ivan, cel cu steagurile României, dacă vă mai amintiți. S-a oferit să aibă grijă de barcă, iar eu m-am dus să cumpăr card de internet. Din păcate nu am făcut poze. A fost prima dată când m-am despărțit de barca mea. La sfatul lui Ivan, cortul l-am instalat seara, după ce s-a întunecat. Ninja camping, pentru cei ce știu. Plaja era păzită noaptea, iar la ora 22 se încuia. Cam atât despre mine. Despre Balcic, atât cât am văzut, pot spune ca mi-a rămas în suflet. Are un aer de port românesc de acum 50.de ani. Sunt obosit și închei azi. Sper ca mâine să ajung la zi cu relatarea. Somn ușor tuturor!