Împreună cu câţiva prieteni buni, cititori fideli ai acestui blog şi pasionaţi de caiac, am plecat peste ţari, păduri şi foarte foarte  mulţi munţi departe-departe, nu chiar acasă la Împăratul Roşu, ci în Muntenegru, tot un tărâm de basm , dar ceva mai uşor de vizitat.

Raul Tara, culoarea incredibila e reala!

Singurul scop al vizitei noastre a fost să parcurgem canionul râului Tara, din Parcul Naţional Durmitor. Canionul Tarei este cel mai lung din  Europa  şi al doilea ca lungime din lume.- 82 kilometri lungime şi 1300 m adâncime. Este sit protejat Unesco, Parc Naţional şi cel mai important traseu de rafting din Muntenegru.

Celebrul Pod Durdevica, 365 m lungime, 172m inaltime, construit 1937 -1940

Din păcate nu am talentul necesar la scris ca să pot descrie în cuvinte cât de frumos este Râul Tara. Ce pot să spun este că până acum este unul dintre cele  mai frumoase locuri  din lume pe care le-am vizitat, iar uneori,  pe râu , chiar ai senzaţia că te plimbi prin decorul unui basm…Râul are culoarea verde-smarald, apa e deosebit de limpede şi foarte rece.Plaje cu nisip fin, stânci albe ascunse de spuma râului, căderi de apă şi cascade care se varsă în râu, uneori chiar pe deasupra ta..
Din punctul de vedere al unui caiacist, este râul perfect- porţiunile de whitewater alternează plăcut cu cele de flatwater, şi sunt atât de multe lucruri de văzut şi admirat când râul se linişteşte încât nu te plictiseşti niciodată. Grad de dificultate 2 cu porţiuni de grad 3 (pentru Tibi, da, era gradul 3 acolo). Râul curge foarte repede, uneori se formează valuri foarte mari, dar în majoritatea porţiunilor dificile este loc suficient pentru o prospectare atentă şi alegerea „liniei perfecte”.
Încercăm să-l înecăm pe Aurel
E receeeee!!!
Am vazut multe agenţii de rafting şi multe bărci pe apă, însă în week-endul în care am fost noi eram singurii caiacişti. 7 şi toţi din România!
Muntenegrenii au un fel deosebit de a calcula distanţele – nu are legătură nici cu sistemul metric nici cu cel imperial, ci mai degrabă după cum dictează bunul mers al afacerilor. Adică un traseu de rafting de 8 km este prezentat ca fiind de 15 km, o distanţă de 38 km eşti încurajat că e doar de 20 km, şi aşa mai departe.
Am fost şi noi puţin derutaţi , e drept că nici nu am apucat să ne pregătim temeinic de acasă. Aşa că în dorinţa vitează de a ne da şi vedea cât mai multe, am ajuns să admirăm un frumos apus de soare din adâncimea Canionului Tara. Moment în care am decis de comun acord că 6 ore de vâslit sunt suficiente şi e cazul să ieşim din râu.Şi uite aşa, pentru prima dată în viaţă, am trecut fraudulos o frontieră de stat şi am debarcat pe malul interzis, adică în Bosnia!
Am fost primiţi în campingul bosniac cu foarte multă căldură şi ospitalitate, ajutaţi să luăm legătura cu cei care ne aşteptau să ne recupereze şi să ne ducă înapoi la locul de cazare.
Problemă: dacă intri fraudulos într-o ţară , fără acte, fără paşaport, cum ieşi? Foarte frumos şi liniştit, pe la punctul de trecere al frontierei . Cred că explicaţia pe care a primit-o vameşul a fost ceva de genul „deh, turişti rătăciţi, au ajuns în Bosnia, sunt uzi, îi duc acasă” şi asta a fost tot!! Apropo de distanţele din Muntenegru, „acasă” însemna 150 km pe şosea, deşi pe râu noi am parcurs doar 38 km!
Că tot a venit vorba, noi am stat în campingul Eko-Oaza, camping pe care vi-l recomand din toata inima. Gazdele noastre ne-au primit extraordinar, ne-au făcut să ne simţim ca făcând parte din familie şi au rezolvat foarte repede toate problemele de care ne-am lovit, şi fie vorba între noi, nu au fost puţine deloc 🙂 A fost prima dată de când mă dau cu caiacul când cineva s-a oferit să ne pună sandvişuri cu noi pe caiac!
Spre Bosnia…

Pentru cei pasionaţi de bugete, costurile au arătat astfel: 63 de euro taxa de acces în râul Tara, cazare şi masă 3 zile – 60 euro / persoană la casuţe de 2 camere. La cort taxa era de 3 euro. Mai mult decât rezonabil, şi mai ieftin decat în Ungaria, cum se spune la mine acasă.
Caiacele care s-au dat pe Tara şi s-au descurcat cu brio au fost: Riot Thunder, Magnum, Quest 9.5 şi Edge 10.5, Robson Balboa.

Şi ca să nu uit să mă laud – n-am căzut deloc deloc (nu spun cine a căzut şi de câte ori), ba chiar am recuperat şi ceva echipament şi  am mai facut şi eskimo rolling, doar aşa, de dragul gloriei!
Da, fetele se dau cu caiacul!!
Ilegal in Bosnia 🙂

Eko-Oaza Camp

Dragos si Rade! Best host ever!!