Știu că pe blog există deja două postări despre Drina (aici si aici) ambele cu descrieri amănunțite ale peisajului, traseului și a Regatei. Nu cred că are sens să repet , așa că am să mă rezum la ce am văzut, simțit și învățat din ultima ediție a Regatei Internationale Drina, într-o ordine aleatoare:
1. Pentru că am fost cuminți și buni, anul acesta Drina s-a făcut verde pentru noi.Verde în mii de nuanțe și bonus de copaci înfloriți pentru caiaciști . O minunăție!
2 Nimic nu se compară cu o cafea făcută pe malul râului, amestecată cu un bețișor 100% natural.
4 Încet, dar sigur, Bogdan a evoluat de la un greenhorn la un lup de..Drina. Ca dovadă a învățat cum sa-și lege bandana ca un pirat adevărat.Așa o lega în prima zi:
A doua zi:
A patra zi:
5, Diminețile pe Drina sunt perfecte: ciripit de păsărele, răsărit de soare, râul curge liniștit, apa e oglindă…Cui i-ar veni să se agite și să se apuce de treabă așa de dimineață? Vă spun eu : celor care se grăbesc să ajungă în umătorul loc de campare! Încă o dată stilul balcanic s-a ciocnit de mașina de muncă germană.
Da, noi românii am fost mereu ultimii. Din mai mult motive.
Primul: Drina trebuie admirată.Canionul e spectaculos și trebuie vizitată și pozată fiecare cascadă. Este al treilea canion din lume după Grand Canyon și canionul Tara !
Berea trebuie băută, de fiecare dată când se ivește ocazia
Popasurile trebuie bifate, unul câte unul.
6, Caiacul meu Baffin a primit un …PUPIC! Pupic bulgaresc. Pe bune, cineva l-a pupat cu mare drag. Mă dau cu el de un an deja, am trecut prin multe împreună, știam , simțeam că e un caiac extraodinar, dar să fie pupat nu mi s-a mai întâmplat. Bănuiesc că s-a văzut extraodinar pe apă, eu vă asigur că așa se și simte.
6,Celalalt Bogdan a exersat cititul in caiac. de ce? Pentru că se poate. Eu mi-am cărat o adevărată bibliotecă pe caiac -mi-au încăput vreo 25 de cărți doar in day-hatchul de la Baffin. Dovada în poză, ăla mic și verde cu coperta inflorata din sacul albastru e Kindle-ul meu 🙂
7. Așa începe o zi perfectă: Dragoș, caiacul și moscheea . Prietenii mei știu de ce
8. Campingul meu preferat a fost cel de la intrarea în canionul Drinei. Gazdele sunt oameni de treabă, mâncarea bună, priveliștea extraordinară.Bonus: am primit tort! Șitți cum e să mănânci tort după o zi întrega de dat la padelă? Demențial!! Trăiască Barbara, a fost ziua ei!
9. Am primit un sfat care mi-a mers la suflet: continuați să faceți ceea ce faceți. Știu că e foarte greu, că nu merită, dar îi faceți pe oameni fericiți, și puțin mai sănătoși, chiar dacă mulți nu-și dau seama! Frumos, nu? Mi-a spus -o un fost dealer de echipament sportiv, acum pensionat. Mă știa demult, a ținut să-mi vorbească, probabil m-a văzut supărată și stresată…
10, Asta-i poza la care am auzit mereu același comentariu: cum ajung oamenii acolo? Ca și anul trecut: cu barca, caiacul, pluta…
11, Ăsta e Dragoș când se plictisește maxim
12,Și Ulise
13, Așa arată un punct de frontieră deschis special pentru caiacisti, la trecerea graniței din Bosnia către Serbia. Nu știu câți realizează cât de greu se face așa ceva. Mii de mulțumiri lui Dejan, organizatorul regatei!
14, Pentru amatorii de pescuit, speciile de pești sunt semnalizate pe Drina. Nu de alta, dar să știe fiecare pescar din ce specie e cina.Săracii pești!
15, Oriunde se întâlnesc 2-3 posesori de caiace Hibiscus, inevitabil se lasă cu concurs.
16. Pe Drina există un copăcel care crește aproape de malul apei, iar înflorit miroase divin, ceva între salcâm și tei. Cert e că mie mi-a provocat o poftă grozavă de pâine prăjită cu unt și miere . Și recunosc, fiecare zi și fiecare minut petrecut pe apă au fost mai frumoase și datorită acestui copăcel.Nu știu ce specie e, poate mă ajută cineva, chiar sunt curioasă:
17, Chiar dacă am fost de multe ori în Serbia și în Bosnia , niciodată nu am avut suficent timp la dispoziție ca să strâng informații dinainte. Oricum mie îmi place să merg la inspirație, și să las locurile să mă surpindă. De data asta m-a surprins un monument
18. Cei 300 km în caiac cât ține regata pe Drina sunt o foarte bună metodă de a evada din rutina cotidiană, de a vedea peisaje dintr-o perspectivă nouă, de a vizita locuri în care altfel nu ai cum să ajungi. Poți cunoaște oameni noi , poți lega prietenii, poti citi sau poți sta singur toată ziua.Orice ai alege, cu siguranță vei avea niște amintiri de neuitat și multe lucruri de povestit. Eu am făcut doar jumătate -150 km anul acesta și mi-a părut rău că a trebuit să mă întorc mai devreme…Dar tot îmi vine să spun – Dă-mi , Doamne, seninătatea și veselia Drinei !
S-au dat Hibiscus Sport &Friends , adica: BogDAN și Bogdan, Marius, Ulise, Dan -Lupul Singuratic. Pe cele mai bune caiace din lume (Boreal Design Baffin, Arrow Play, Riot Brittany, Riot Enduro 13, Tahe Wind 555, Robson Titris, Robson Aloha) , cele care garantează amintiri de neuitat.
…scris de Oana în anul 2015, cândva în mai
Asa imi trebuie, daca aduc cu mine un Bogdan mai tanar si mai dragut… Acum am ajuns eu sa fiu „celalalt Bogdan”… Asta este, e crud dar trebuie sa ma obisnuiesc.
Daca vrei, pot sa schimb -PRIMUL Bogdan. 🙂
cred ca mojdrean se cheama arbustul inflorit de pe Drina, l-am gasit pozat intr-o alta poveste a unei calatorii: http://www.mecanturist.ro/2015/05/15/o-calatorie-spre-dobrogea-interioara/
Drina pare a fi raiul pe pamant pentru caiacisti! Da, hotarat lucru, continuati sa faceti ceea ce faceti!