Posts in category

In caiac prin Europa


Şi a fost întâlnirea dealerilor Point 65N şi am participat şi noi. Am testat câteva modele de caiace din colecţia 2012. Pozele n-au ieşit cum vroiam, mai precis n-au ieşit aproape deloc. Testul pe apă l-am făcut seara târziu, cu lumină puţină. Dar caiacele au fost extraordinare- am testat noul XO 11, Five O-Five , …

Sau despre cum ne-am dat cu caiacul prin cimitir şi ne-a plăcut Soca izvorăşte din Alpii Iulieni, în nordul Sloveniei şi se varsă în Marea Adriatică. Se spune că este printre puţinele râuri din lume care au culoarea verde -smarald până la vărsare, şi eu am avut norocul să văd 3 dintre ele anul acesta …

Dupa tura de la sfarşitul lunii iunie de pe râul Tara, Muntenegru (detalii aici), singurul subiect de discuţie, care revenea obsedant era Tara..ce frumoasă este apa, ce incredibil peisajul , ce cascade extraordinare am văzut, pe ce valuri uriaşe ne-am dat… Nici eu nici prietenii mei nu ne extaziem foarte uşor, dar din câte locuri …

Împreună cu câţiva prieteni buni, cititori fideli ai acestui blog şi pasionaţi de caiac, am plecat peste ţari, păduri şi foarte foarte  mulţi munţi departe-departe, nu chiar acasă la Împăratul Roşu, ci în Muntenegru, tot un tărâm de basm , dar ceva mai uşor de vizitat. Raul Tara, culoarea incredibila e reala! Singurul scop al …

Nu este un titlu metaforic, chiar am zburat cu caiacul! Performanţa nemaivăzută şi nemaiauzită mi-a reuşit pe râul Salza, unde am sărbătorit 1 Mai împreuna cu câţiva prieteni din Austria. Sărbătorit este un fel de a spune..ne-am dat 3 zile încontinuu, cam 8-9 ore pe zi în fiecare zi! Salza este un râu incredibil pentru …

Tequila este un caiac sit on top modular, care se montează în mai puțin de zece secunde cu ajutorul sistemului patentat Snap-Tap.  Sistemul Snap-Tap ajută la blocarea părților componente într-o anumită poziție, dar asamblarea efectivă se face practic din forma caiacului – cele două sau trei secțiuni se îmbină în 5 puncte diferite. Am avut …

Săptămâna trecută am participat la întâlnirea distribuitorilor BIC Sport, întâlnire ce a avut loc în Franța, pe malul Oceanului Atlantic, lângă Vannes.  Mi se pare foarte interesant să întâlnești oameni care duc o viață asemănătoare cu a ta, doar că în altă țara. Bineînțeles că discuțiile sunt inevitabil legate de muncă, de vânzări, de strategii de …