Pe Tara, unde toata lumea zâmbeşte..

Dedicat lui Florinacio, care a lipsit la apel

Pe bune, mă uit la poze şi nu-mi vine să cred: locul acesta este atât de frumos, atât de magic, că toată lumea zâmbeşte!
În iulie trecut am refăcut tura de acum doi ani, tot traseul de la punctul de intrare de mai sus de Durdevica Tara cum se numeste impresionantul pod de pe Tara, până la final , la vama bosniacă Scepan Polje. Trebuia să fim zece, locurile erau limitate din motive de logistică. Dar  ca în povestea celor zece negri mititei,  ne-am împuţinat pe măsură ce se apropia data de plecare şi în cele din urmă doar şase am plecat spre Muntenegru, toţi puşi pe fapte mari!

Drumul a fost la fel de greu, a durat vreo 14 ore. Florine, m-am gândit la tine de la prima plăcintă cu brânză din Serbia, uite aşa era de mare!! Şi gustoasă, şi tot ce vrei, a dispărut rapid de pe masă:

Placinta cu branza
 


Am ajuns la podul de pe Tara o dată cu lăsarea serii şi am avut parte de prima surpriză – drumul era închis de Poliţie, erau incendii de vegetaţie şi nu lăsau nici o maşină să treacă. Nici pe noi nu ne-au lăsat. Degeaba am arătat caiacele de pe maşină, degeaba  repetam ca disperatii „Eko Oaza camp” „reservation”, poliţiştii din Muntenegru nu vorbesc engleza, şi chiar dacă ar fi vorbit, rezultatul ar fi fost acelaşi: „no, no possible”. Doar că în spaţiul balcanic totul e posibil, dacă eşti prieten cu cine trebuie. Un telefon de  la gazdele noastre de le Eko Oaza a rezolvat situaţia şi am fost lăsaţi să trecem de  barajul poliţiei, după ce am promis solemn ca vom merge încet –încet.
Din păcate, peisajul era de coşmar:  copaci arşi, trunchiuri carbonizate, bolovani şi pietre pe mijlocul drumului. O catastrofă.

(Iar  astfel de surprize neplăcute am avut la fiecare tură de anul trecut, ăsta fiind unul dintre motivele pentru care mi s-a făcut lehamite de retrăit experienţa pe blog.Un lanţ nesfârşit de probleme şi ghinioane, dar bine ca s-a dus 2012, poate 2013 e cu noroc).
Nu mai vorbesc de bucuria gazdelor când ne-au văzut, de cina cu păstrăvi fripţi (Florinacio, erau păstrăvi din Tara!) , dar am să vă arăt poze cu micul-dejun pentru caiacişti:

Mic dejun Eko Oaza Camp


mic-dejun-caiacisti
Planul nostru era simplu –să pornim pe Tara-n jos de la postul de control al rangeri-lor, să dormim prima noapte la Radovan Luka în camping, a doua noapte la Encijan si în a treia zi pe la prânz să ajungem la vama cu Bosnia Scepan Polje de unde să fim recuperaţi şi aduşi înapoi în Muntenegru la maşini de către gazda noastră.
Bagaje pentru tura de caiac pe Tara


Doar că accesul in Parcul Naţional  şi implicit pe Tara era strict interzis din cauza incendiilor de vegetaţie! Să vă descriu tristeţea şi dezamăgirea noastră?  Nu cred că e cazul..
Negocieri
Şi ăsta a fost momentul în care spiritul balcanic a intervenit şi a triumfat din nou- orice director are un prieten şi orice prieten mai are un prieten şi tot aşa, lanţul slabiciunilor s-a tot dus..”oare nu s-ar putea să-i lăsăm totuşi pe băieţii din România, că au bătut atâta drum şi sunt bine echipaţi, şi se descurcă ei, orice ar fi?” şi spre bucuria noastră, s-a  putut! Ne-am echipat rapid şi duşi am fost, să nu apuce rangerii să se răzgândească.In caiac pe raul Tara

Pod peste Tara-Durdevica Tara
Caiac pe raul Tara, Muntenegru

Ştiam că traseul din prima zi nu pune probleme majore.
Nivelul era mult scăzut faţă de cum îl ştiam noi, aşa că porţiunea de la podul Durdevica s-a dovedit mai dificilă decât ne aşteptam:  mai multe stânci, culoare mai înguste din cauza debitului scăzut, praguri în „S”, o distracţie totală. Nu a căzut nimeni, dar eram toţi atât de concentraţi , de parcă dădeam cine ştie ce examen.


Ne-am oprit bineînţeles la barul de pe traseu pentru cold drinks. Am fost bucuraţi să observăm „că în ciuda crizei economice gloabale, numărul de clienţi cât şi portofoliul de produse a crescut de câteva ori”. Pauza a durat puţin, am exersat câteva manevre de eskimo după care am pornit mai departe…
Bar pentru caiacisti pe Tara

Câteva repezişuri, puţină joacă în curent, câteva valuri, cam asta a fost distracţia de pe traseu.
Caiac Riot Magnum
Caiac pe raul Tara, Muntenegru

Ne-am mai oprit pentru poze la cascade, dar din cauza debitului apei nu mai erau la fel de spectaculoase ca în urmă cu un an.

Afluent pe raul Tara

Afluent pe raul Tara


Caiac Riot Magnum
Caiac Riot Magnum
Pe măsură ce ne apropiam însă de campingul Radovan Luka unde intenţionam să rămânem în prima noapte, atmosfera devenea tot mai apăsătoare. Soarele nu se mai vedea de crestele munţilor şi curând ne-am dat seama că vom trece printr-o zonă destul de grav afectată de incediu.
Incendiu vegetatie
In canionul Tara, Muntenegru
Fumul persista deasupra apei, o perdea groasă care nu te lăsa să vezi mai departe de 100 m. Se auzeau tot felul de zgomote ciudate din pădure, destul de greu de deosebit dacă erau trunchiuri de copaci prabuşiţi, bolovani care se rostogoleau la vale în albia râului sau animale sălbatice care fugeau din calea prăpădului. Nu mai râdea nimei, ascultam zgomotele destul de concentraţi şi încercam să ne dăm seama ce ar trebui făcut. Ştiam că urmează o porţiune mai îngustă, cu un  repeziş printre bolovani şi probabil valuri ceva mai mari.
Am decis să ne oprim şi să discutăm ce facem, cum procedăm dacă nimerim într-o zonă incendiată, cu foc deschis. Am scos bandanele ca să ne protejăm să nu inhalăm prea mult fum.
Tura caiac Muntenegru, pe raul Tara
Popas in caiace

Caiace pe Raul Tara

Numai gânduri negre îmi treceau prin cap. Şi colac peste pupăză atunci s-au găsit să zboare pe deasupra canionului nişte avioane de intervenţie, care deversau substanţe pentru stingerea  incediului. Bineînteles că deja vedeam numai scenarii negre, parcă auzeam reportajele  sinistre de la TV „un grup de caiacişti români a dispărut în canionul Tara”, „zona e afectată de incendii de vegetaţie”, „nu se mai ştie nimic , nu există semnal”, „au fost avertizaţi să nu intre în râu, dar au ignorat avertismentele”..şi tot aşa…Singurul lucru de care îmi era frică era să nu dăm peste vreun animal sălbatic fugărit de foc. Şi când zic animal sălbatic mă refer la urs, întotdeauna m-am gândit că nu ar fi tocmai roz să treci cu caiacul în viteză pe lângă Moş Martin aflat la o partidă pescuit.
Incendiu in Parcul National Durmitor
 Tura de caiac in Muntenegru


Incendiu in Muntenegru, canionul Tara

Dar bineînteles că totul se termină cu bine, mie îmi plac doar poveştile cu happy-end.

Radovan Luka Camp

Radovan Luka Camp -echipament la uscat


Am ajuns pe înserat la camping, unde rangerii au răsuflat uşuraţi când ne-au văzut, ne aşteptau de ceva vreme . Ne-au întrebat ce-am văzut pe traseu, cum e cu focul, am pus şi eu întrebarea care mă rodea de ceva vreme –„Da aveţi urşi p- aicea?” Mă aşteptam la răspunsul standard pe care îl primesc fetele când pun astfel de întrebări noaptea în pădure –„nu , urşii nu vin până aici, sunt departe, în pădure, nu le place poiana asta”, când colo rangerul mă ia deoparte şi-mi spune: ”Vezi zona asta de râu, din faţa campingului? (e un mal despădurit de vreo 2-300 de metri) Numai aici vin să se adape 11 urşi”.Am făcut ochii mari, am întrebat din nou „Eleven?” „Yes!” , după care am decis că e timpul să intru în cabană să fac un duş.
Da, la cabana de la Radovan Luka se poate face duş cald după ora 20, că atunci se porneşte generatorul. Şi mai există nişte camere care au chiar şi baie în cameră, dacă aveţi noroc să le prindeţi libere.  Noi le-am prins, că eram singurii oaspeţi.
Cina la Radovan Luka

 
Caiace Hibiscus Sport
Dimineaţa a venit cu un soare orbitor. Uitasem şi de foc, şi de urşi , de-abia aşteptam să o luăm din loc.
Caiace la Radovan Luka

Caiace Hibiscus Sport-whitewater

Riot Kayaks -Magnum!


Romania vazuta din caiac
Ştiam că traseul e destul de uşor, foarte mult pe flatwater, dar cu multe cascade spectaculoase. Ne-am făcut înviorarea, câteva mişcări de încălzire şi am plecat.
Tura-caiac-hibiscus-sport

Caiac-Riot-Magnum

Caiac-Riot-Magnum


Ziua asta a trecut cel mai repede. Ne-am oprit să facem baie, mai precis să sară baieţii de pe stânci. Dacă se putea, săreau de pe toate stâncile.
Muntenegru-vazut-din-caiac
 Pe-raul-Tara


Caiace-whitewater-Hibiscus-Sport

Ne-am oprit să mâncăm, cu gândul la cina copioasă care ne aştepta seara la campingul Encijan. Mâncam pateu şi brânză şi alune şi tot vorbeam –ce miel mâncăm diseară, şi ciorbă şi plăcinte!! Ba chiar am şi dormit de prânz, ca toţi copiii cuminţi.

Naufragiat pe raul Tara

O broscuta!




Am ajuns şi la cascadă, toată lumea şi-a făcut poze, din toate poziţiile, sub  fiecare perdea de apă.
























Am plecat cu părere de rău, dar ştiam că mai urmează o cascadă, undeva în pădure.
Nu ştiu să vă spun locaţia exactă, dar noi am găsit-o de fiecare dată, deci nu e foarte greu, trebuie doar să fiţi atenţi.

Cascada-misterioasa

Cascada misterioasa



Şi am ajuns în cele din urmă şi la campingul Encijan, din Bosnia (da, iar am intrat fraudulos, am început să mă pricep la chestia asta).
Am pus corturile, ne-am lăudat între noi care are cortul mai mic, care are sacul de dormit mai compact  până am fost chemaţi la masă.
Cina, mielul, toate erau atât de aproape!  Doar că ne-a ajuns blestemul lui Florinacio rămas acasă să saliveze la poze şi mielul nostru s-a transformat în … şniţel! Da, un şniţel mare, de porc, dar şniţel. Am mâncat cu tristeţe, ne-am jurat că data viitoare sigur mâncăm mielul, am băut şi-am glumit pe lângă foc.
Caiacisti-la-cina


Încet –încet s-a strâns tot mai multă lume în jurul focului de tabără, era vineri seara şi apăreau grupurile programate la rafting pentru week-end.


Iar turiştii cu rezervare din timp, nu primeau şniţel, primeau o friptură mare de vită. Eu, mare mâncăcioasă, am privit ce-am privit (ştiu că nu-i frumos să te uiţi în farfuria altuia, dar după două zile de vâslit şi mâncat numai pateu şi salam nu mai conta)… şi am început să bat apopouri –ce-ar fi dacă am comanda încă o cină, dar vouă nu vă e foame?, dar dacă mai mâncăm un picuţ ce-o să fie, oricum mâine vâslim toată ziua, hai că nu ne culcăm încă, şamd…Şi-am luat şi-a doua cină şi a fost perfectă ! Mie îmi plac zilele care încep cu două mic-dejunuri  (şi hobiţii au două, ştiu eu sigur), dar serile cu două cine sunt extraordinare!
Foc de tabara


Ultima zi pe Tara e de obicei cea mai grea, e porţiunea de grad 3 cu 3+. Uneori chiar 4, când debitul e mai mare. Nu degeaba i se spune Rock N Roll.De dimineaţă era forfotă mare în camp. Peste tot se strângeau bagaje, se formau grupurile de rafting. Vreo 30 de bărci erau pregătite de start, dar spre dezamăgirea noastră, noi eram singurii caiacişti, ca de obicei .  Se pare că sportul ăsta nu are atât de mult succes pe cât credeam acum câţiva ani.
caiace-white-water-magnum-riot
 


O echipă de jurnalişti italieni filmau pentru un videoclip de promovare a turismului în Bosnia. Fiind singurii pe caiace din camping, camerele s-au concentrat pe noi şi aşa am ajuns să-mi aduc umila contribuţie la promovarea turismului în Bosnia-Herţegovina. La minutul 1:47 suntem noi, pregătiţi de plecare pe cea mai dificilă porţiune de pe râul Tara, Rock N Roll!

Plecarea din camping e destul de lină, dar râul se învolburează repede.
caiac-whitewater-raul-Tara


Zgomotul  apei care se izbeşte de stânci şi se scurge printre bolovani e atât de puternic, că te aştepţi să dai peste cine ştie ce pasaj  periculos. E nevoie de multă concentrare şi o tehnică bună.
tura-ape-repezi-grad3
ape-repezi-caiac-riot

white-water-caiac-riot
De data asta aveam aproape toţi antrenament de la cursurile de pe Salza şi Soca, aşa că ne-am dat mai relaxaţi. Pasajele dificile cu apă înspumată se succed rapid. Unele sunt lungi, altele mai scurte.Praguri în succesiune, bolovani uriaşi de ocolit. O distracţie continuă!
hibiscus-sport-caiace-ape-repezi
white-water-kayaking

romania-vazuta-din-caiac

caiac-Thunder-white-water

ape-repezi-tura-caiac-Muntenegru

E greu de pus în cuvinte un astfel de traseu. Cel mai indicat e să-l parcurgi. Acum că l-am făcut deja de 3 ori la diferite debite pot spune cu certitudine că nu e un traseu pentru un începător de caiac whitewater. E nevoie de ceva experienţă, nu foarte multă, şi o tehnică cât de cât bună. Dacă amândouă  lipsesc (experienţa şi tehnica), luaţi-vă cel puţin o vestă de salvare bună şi  un neopren gros, o să înotaţi distanţe lungi  în apă de 8 -10 grade.
caiace-white-water-Riot
white-water-caiac-Thunder

Riot-thunder-caiac-hibiscus-sport


caiac-Magnum-Riot-tura-canion-Tara

Noi am parcurs partea de Rock N Roll în aproximativ o oră şi jumătate.


Cu tot cu opriri la poze şi băut bere în cinstea lui Florin, care ne-a lipsit. Apropo Flo, băieţii mi-au transmis că berea era recceee şi bunăăă. Cheers!
cheers-Florin


Momentul în care se vede podul de la Scepan Polje e totdeauna plin de tristeţe. Se  termină traseul,  e gata tura, ne mai întoarcem pe Tara la anul.Dar nu e cel mai potrivit moment să te relaxezi, mai urmează ceva….nu ştiu exact ce se alfă sub apă acolo, cert e ca e o porţiune cu valuri mari, dar atât de mari că de fiecare dată valul a trecut peste mine. Trebuie să îţi ţii bine echilibrul , senzaţia e cel puţin ciudată pentru că la suprafaţa apei nu se vede mare lucru.

 Noi eram aşteptaţi la pod de Rade, gazda noastră de la Eko Oaza Camp. Era îngrijorat că ne aştepta un drum lung (vreo  şase ore) şi incendiile erau puternice în zona unde se situa campingul. Am legat caiacele pe maşină, am făcut rapid pozele de final şi am pornit spre camping.
sfarsit-de-tura-kaiace-white-water

Uite asa deleg eu sarcini :) !




Pe drum s-a  produs şi inevitabilul: am fost sunaţi şi anunţaţi că drumul spre Eko Oaza e închis şi nu se mai poate trece în nici un chip, fiind mult prea periculos. Nu mai conta pe cine cunoşteai, cu cine erai prieten, nu îşi mai asuma nimeni responsabilitatea să te lase să treci. Din cauza alunecărilor de teren, drumul era  închis şi gata.
Dar nici noi , nici Rade nu eram oamenii care să ne resemnăm şi să dormim în maşină. Poliţia închisese drumul asfaltat, nu potecile din pădure, prin creierul munţilor. Şi aşa am ajuns noi pe nişte poteci pietruite, pe la  2000  de m, pe drumeaguri nemarcate pe hartă şi nemaivăzute de ochii turiştilor.
Prin Muntenegru
Undeva in Muntenegru

undeva in creierul muntilor in Crna GOra

În total ne-a luat aproape nouă ore să ajungem de la Scepan Polje la Eko Oaza Camp.
Recunosc că bucuria unei ture frumoase trăite alături de prieteni buni a fost cumva umbrită de catastrofa din jurul nostru. Toată lumea era îngrijorată şi toţi ne rugam să plouă. Toţi speram să se termine totul cu bine. Şi am avut parte şi de happy-end. Am pornit spre ţară a doua zi dimineaţă, iar după trei zile de la plecarea noastră a venit şi mult aştepta ploaie.



Multumiri tuturor pentru participare,  voie bună şi  poze! Să ne vedem cu bine pe aceleaşi ape verzi!
Acum mai sunt câteva luni de făcut planuri pentru tura de anul acesta. Locurile s-au ocupat deja aproape toate. Ne vedem pe apă!

Câteva extra –info:
- distanţa parcursă pe apă a fost de 65 km
- grad de dificultate: 2, 3 şi 3+
- echipament folosit: caiace whitewater Magnum şi Thunder, de la Riot Kayaks
- taxa de intrare în Parcul Naţional : 63 euro pers (se discută scăderea ei, se pare că au primit reclamaţii :D  )
-avertisment  pentru începători: nu există posibilitatea de retragere din traseu

4 Comentarii la “Pe Tara, unde toata lumea zâmbeşte..

  1. Minunat! Ati trecut prin niste peripetii gen “once in a lifetime”! Unde e butonul “MegaLike”?

    • “Once in a life time ” a fost tot anul trecut..O sa punem si buton de MegaLike, trebuie inventat pentru raul Tara. Multumesc, Bogdan!

  2. Super tare traseul! Mi-a placut atat de mult traseul TERESTRU, incat cred ca ne vom reintoarce curand si noi la Eko oaza. Din pacate, eu nu am atata curaj ca voi, dar Doru ar fi amator sa plece cu voi pe apa! :) Pana la acel moment va urez sa aveti parte de vreme buna si ape curate si repezi! :)

    • Multumim Roxi! Traseul se poate face in barca de rafting sau pe pluta:) (au o pluta bosniecii, e super tare), cu ghizi locali. Poate veniti si voi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>