Pe Soca, cel mai frumos rau al Europei

Luna trecută am fost din nou pe Soca, cel mai frumos râu din Europa şi locul de întâlnire preferat al tuturor caiaciştilor. Supranumit „Raul de Smarald”, Soca este unul dintre cele mai tehnice trasee pentru whitewater kayaking.


Dacă anul trecut am avut ghinion şi a plouat cu găleata zile în şir, totul culminând cu o viitură şi o interdicţie absolută a autorităţilor de a mai intra cineva în râu, anul acesta am recuperat: cinci zile cu soare, aceeaşi apă verde –smarald şi debit suficient căt să îndrăznim să abordăm şi secţiuni mai dificile, de grad IV.


A fost mai uşor să fac un video decât să aleg dintre sute poze. A ieşit cam lung, dar  ştiu că cei care se dau cu caiacul îl vor aprecia. Povestea filmului mai jos, pe minute:

Am început antrenamentul cu „sperietoarea” de acum doi ani, Cimitirul (de la min 2:30)–aşa  este supranumita secţiunea de grad III  Srepenica-Trnovo 1. Am mai scris despre ea aici (“Pe Soca, La Mecca caiacistilor”). Aceiaşi bolovani uriaşi care blochează cursul râului , rapide  în succesiune , praguri, valuri care te acoperă şi care te orbesc pentru câteva fracţiuni de secundă.



De data asta am parcurs cimitrul de atâtea ori, pe toate liniile posible încât îl ştiam pe rost, puteam descrie rapid după rapid şi linia de ales cu ochii închişi. Moment în care am decis că e cazul să ne mutam spre chestii mai grele şi am intrat pentru prima dată pe două secţiuni noi: Traseul de slalom şi Bunkerji.


Traseul de slalom




Traseul de slalom de pe Soca se întinde de la Trnovo 1 la Trnovo 2 şi este dat pe hartă ca dificultate IV cu V. Este locul unde s-au desfăşurat mai multe concursuri internaţionale, inclusiv Campionatul European Downriver din anul acesta. La debitul pe care l-am prins noi era de fapt un III++ sau un IV cinstit. 




Am intrat pe traseul slalom  (min 6:16) dupa o  zi întreagă de antrenament prin Cimitir, dar tot mi s-a părut foarte dificil. Panta râului creşte, rapidele sunt mult mai puternice, iar alegerea unei linii de abordare este adesea limitată la o singură opţiune. Abordarea trebuie să fie perfectă, altfel rişti să rămâi blocat între doi bolovani la o trecere mai îngustă. Nu există loc de eroare, o căzătură înseamnă să iei aproape tot traseul înot. Ne-am dat  în caiac, nu am căzut (l-am bifat cum s-ar zice), dar mai rămân multe de învăţat şi exersat, aşa că e primul pe listă pentru anul viitor.

Harta Soca, Bunkerji


Bunkerji 
 (de la min 8:07) a fost o experientă absolut nouă. Înainte de intrarea în traseu am avut proasta inspiraţie să urmăresc firul râului din maşină. Am văzut suficienţi bolovani care blocau toată albia lăsând cele mai minuscule pasaje de trecere încât mă hotărâsem să nu mă dau. Arăta înfiorător! Iar punctul final era trecerea prin canionul de tristă amintire, cel mai îngust loc de pe Soca  şi locul celei mai negre experienţe a mea în caiac. Pe hartă, Bunkerji e dat ca III, iar spre aval  dificultate IV cu multe semne de exclamatie. Semnele de exclamare indică locurile unde prospecţia este obligatorie pentru că traseul devine foarte dificil şi poate fi periculos.

Prospectare la Bunkerji

 

Intrarea la Bunkerji



Primul rapid -intrarea in Bunkerji


De pe pod şi de pe mal am studiat cât se putea studia, am decis linia de abordare impreună cu ghidul nostru şi am pornit! Intrarea pe Bunkerji se face printr-un rapid pe o diferenţă de nivel de aproape un metru. Dacă scapi cu bine de intrare, urmează să-ţi croieşti drum prin bariere de bolovani, printre stânci care abia lasă jumătate de metru între ele. Să mai adaug că de regulă aceste pasaje sunt de fapt trambuline şi prin ele sari  diferenţe de nivel de 1m poate chiar mai mult (min 9:04, 9:16) ? Cred că a fost cea mai tehnică secţiune de râu pe care am parcurs-o vreodată.


Cireaşa de tort a fost unul dintre semnele alea de exclamatie de pe hartă: un tobogan pe o diferenţă de nivel de  aproape 7 m, cu pantă ridicată. Imaginea care o vedeţi  pe film la 9:28 am avut-o cu toţii în faţa ochilor. Ce nu se vede pe film este că firul apei era atât de îngust, încât 20 de centimetri mai la stânga sau mai la dreapta însemna  să iei tot toboganul cu faţa în jos..M-am dat şi pe tobogan, nu mi-a ieşit chiar aşa de bine ca lui Dragoş, dar măcar nu am căzut. Nu ştiu cum se numeşte exact locul, noi i-am spus „La Morcov” din motive evidente.

Am ajuns şi la canion, pe film apare de la minutul 10:14. Ghidul ne-a asigurat că suntem în stare să-l parcurgem şi că se bagă acolo cu noi fără probleme. I-am mulţumit pentru încurajări, e drept că m-am simţit extraordinar „I-auzi, sunt în stare să mă dau acolo!”, dar am preferat să nu încerc. Mai trebuie lăsat ceva  şi pentru anul viitor.
Că tot veni vorba de ghid –pe râurile de genul acesta, pe care ajungi o dată pe an, sunt absolut esenţiali. Configuraţia oricărui râu este în continuă schimbare, iar Soca de exemplu era mult diferită după inundaţiile de anul trecut. Un ghid  ştie exact unde sunt pericolele, iar în cazul râului Soca, unde sunt sifoanele.
Ne-am dat şi fără ghid, iar stresul a devenit brusc mai mare. Şi nu ştiu dacă a fost cea mai bună idee pe care am avut-o , dar în ultima zi m-am dat doar eu şi Dragoş pe tot râul, inclusiv prin „cimitir”. Şi uite aşa, „cimitirul” de pe Soca nu mi se mai pare acum aşa de negru. Sper ca anul viitor să pot spune acelaşi lucru despre canion! Să auzim de bine şi să ne vedem pe ape limpezi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>