Pe Raul Vaser, cu Mocanita si caiacul!

Nu ştiu pe câţi am convins să viziteze Maramureşul, dar dacă vă nimeriţi prin zonă vă recomand din toată inima o excursie cu Mocăniţa, trenul cu aburi, pe Valea Vaserului.

Din Baia Mare până la Vişeul de Sus se face cam o oră jumătate pe drum, cu maşina. Trebuie pornit de dimineaţă, pentru că Mocăniţa pleacă la 9 fix. Pe noi ne-au chemat la 8 dimineaţa ca să fie timp suficient să ne încarce şi aranjeze caiacele în tren. Da, ne-am luat caiacele cu noi, în Mocăniţă !

Trebuie să spun că am fost foarte impresionată de organizarea şi de amabilitatea celor de la CFF Vişeu (Căile Ferate Forestiere). Obişnuiţi cu turişti cehi amatori de rafting sau caiac, nu s-au mirat şi nu s-au împotrivit deloc când au auzit de caiace, ba mai mult, ne-au dat sfaturi cum să abordăm râul şi care ar fi locurile mai periculoase de evitat.

Calea ferată merge exact pe lângă Vaser, deci cu puţin efort se poate studia tot traseul din tren. Noi am numărat 7 praguri – săritori, cu grade diferite de dificultate. Cum porneşti din Paltin, de la locul de picnic unde te lasă Mocăniţa,  primele 3 praguri sunt cele mai grele – în astea am fost avertizaţi să nu sărim. Bineînţeles că  am sărit ! A fost cea mai tare distracţie de pe tot traseul !
Oricum, dacă ajungeţi pe acolo, sfatul meu este să vă uitaţi bine înainte de săritură. Şi noi ne-am oprit, ne-am socotit şi am sărit pe rând, ca să fie timp şi de poze :)
Dupa primele două praguri urmează un copac care blochează tot curentul principal. Copacul se vede din tren, luaţi-vă punct de reper şi ieşiţi pe mal pentru că nu se poate trece, trebuie ocolit.
În rest – Vaserul curge frumos, sunt porţiuni de repezişuri, câţiva bolovani de ocolit, mici praguri de sărit. Aş spune gradul 1 , săritorile sunt discutie separată.

Noi am fost cu mai multe caiace – un BIC Ouassou, un Quest 9.5 şi un Edge 10.5, un Enduro 12, două caiace de whitewater Riot – Magnum şi Thunder. Nu a avut nimeni probleme pe traseu, deşi am avut începători în grup.Toată lumea a sărit pragurile, deci se poate.

I paddle like a girl..

Peisajul merită toată atenţia – sunt puţine locuri în ţară atât de împădurite , atât de verzi încât să nu te mai saturi să le priveşti. Păcat că Maramureşul e atât de departe..

Toată lumea ne-a primit cu bucurie – de la conductorul de tren bucuros să ducă caiacişti , la oamenii şi copiii din satul din vale, obişnuiţi să vadă străini cu bărci..

O porţiune un pic mai dificilă este chiar înainte de finalul traseului, un pic mai sus de gară. Multă atenţie şi nu uitaţi să zâmbiţi :)

Ar mai fi ceva de spus.. fetele se dau cu caiacul, dovadă prezentul blog. Dacă nu se dau, să ştiţi că Mocăniţa face pauză o oră şi jumătate în Paltin după care porneste încet înapoi la vale spre Gara Vişeul de Sus. Şi noi am fost aşteptaţi cu o mare surpriză – am primit cupe!



Multumiri tuturor celor care au facut poze, se stiu ei cine :)

8 Comentarii la “Pe Raul Vaser, cu Mocanita si caiacul!

  1. foarte frumoase peisaje ;) un adevarat loc mirific pt kaiacisti si “transportul ferovial al barcilor” e genial, nu mai putin pietrele pt “premiere”
    si daca tot scriu va dau si o veste buna ,
    la inceputul lui august un grup de unguri vor sa organizeze o tura pe Somes din Satu Mare pana la revarsarea in Tisa.. au inceput deja demersurile, deci cei interesati sa se “inscrie” (banuiesc colectivul hibiscuss e doritor)

    • buna ziua, ma numesc Cristian si sunt din rep.cehia, si vrem sa venim in luna mai la rafting in maramures pe raul vaser, as dori sa stiu daca cumva nu stie cineva de unde porneste raftingul pe raul vaser? noi vom avea cazare in borsa in complexul turistic, puteti sa imi spuneti cam cu aproximatie distanta pana la zona sau localitatea de unde incepem raftingul?,, va multumesc anticipat si astept un raspuns foarte urgent.
      Cu respect Cristian, VK. Kralovice

  2. Multumesc pentru invitatie, am sa-i anunt pe cei pe care-i stiu interesati. Noi nu putem veni la inceputul lui august, am planificat deja altceva. Oricum, tinem legatura!

  3. Salut Cristian,

    Te rog scrie-mi pe mailul de la pagina de contact sau lasa-mi un mail pe care sa-ti raspund. Nu vreau sa postez aici astfel de informatii. Multumesc.

  4. era vaserul umflat? sau asa arata dupa seceta?
    vreau sa ma duc sa ma dau cu barca gonflabila si vreau sa stiu daca trebuie asteptate ploile
    Andrei

    • Era dupa topirea zapezilor, noi am fost de Pasti. Nu era viitura, daca e viitura nu ai ce sa cauti oe apa. Nu am idee cum e debitul acum, trebuie sa iei legatura cu cineva din zona.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>