În caiac cu moldoveni reloaded: Pe marea dintre munti

“Marea dintre munți” : așa i se mai spune celui mai mare lac artificial din țara noastră -Lacul Izvorul Muntelui. Sau Bicaz, cum e cunoscut de toată lumea, după  localitatatea unde se află barajul și centrala hidroelectrică.


Am răspuns invitației prietenilor noștri din Moldova , ba am mai luat și alți prieteni cu noi. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine.

 


Izorul Muntelui e un lac foarte frumos și chiar îmi pare rău că nu am ajuns acolo mai devreme. Înconjurat de  dealuri și munți, cu păduri de foioase pe o parte și de conifere pe cealaltă, cu apă limpede, cu muntele Cehlău la asfințit, exact ca în poezie… Noi am prins apa curată, liniștită, dar e drept că și vremea a ținut cu noi, că ne-am strâns la caiaceală doar oameni buni.


 



Am găsit două intrări accesibile cu mașina pentru lăsat caiacele la apă- pe la coada lacului prin satul Ceahlău și pe la barajul din Bicaz. Presupun că există și alte căi de acces între aceste puncte, dar n-am avut timp să caut.
Traseul din Ceahlău până la baraj și înapoi a fost 40 km, măsurat pe GPS. Știu că oficial lacul are 35 km lungime, eu vă zic doar ce a arătat GPS-ul. Nu este dificil din punctul de vedere al apei, valurilor, curenților, doar puțin cam lung.

 

Poza cu barajul Bicaz


Pauza la baraj Bicaz


Singura problemă care ai putea să o ai ca începător este că locurile de ieșit pe mal sunt destul de puține, adică dacă ții neapărat să faci o pauză de dezmorțire și să ieși din caiac,trebuie să fii atent ca să descoperi plajele. Plaje cu nisip sau nămol, la alegere pentru toți. Trebuie să-ți iei la tine apă, ceva de mâncare  (recomand cu încredere “poale-n brâu” de la Pensiunea Total, sunt extraodinare), ceva de schimb în caz că vremea se schimbă și se lasă frigul.
Iar la o distanță de 40 km pe lac ai nevoie de un caiac rapid, brațe puternice și pauze foarte foarte scurte :) .

 


Și dacă tot a venit vorba de pensiunea la care am stat – mulțumim gazdei noaste și felicitari bucătăreselor!  Pentru că atunci când se implică moldoveni în organizarea unei ture de caiac, de regulă tura se transformă într-un răsfăț culinar. Și cât s-a mai mâncat! O minunăție de bucate, din păcate pofta a fost prea mare ca să le facem poze la toate:

Sarmale, sat Ceahlau, Pensiunea Total

 

MIC-dejun de caiacisti: Specialitate Ceahlau, Pensiunea Total



HRIBI :)

 

 

Hribi cu galbiori

Papanasi cu dulceata de afine si zmeura



De încheiere:

Mi-am dat seama că e o prostie să spui că Bicazul e departe. Mi se părea prea departe de București ca să mergi până acolo doar ca să te dai cu caiacul în week-end. O prostie absolută. Drumul până în satul Ceahlău e foarte bun, și știu ce vorbesc, am bătut țara asta în toate direcțiile posibile. Știu că până acasă la Baia Mare fac 9 ore indiferent de traseu, 10 ore iarna, până la Arad facem  8 ore, până la Orsova  facem 5-6, până pe Tara Muntenegru 15ore. Asta e, dacă vrei să te dai, trebuie să fii pregătit să petreci mult timp în mașină.

Izvorul Muntelui e frumos și poți să te dai cu caiacul, barca, placa de SUP  până îți cad mâinile. Oamenii de acolo sunt primitori, calzi și cumsecade. Am gasit și văzut pensiuni foarte frumoase . Mâncarea e deosebită. Ceahlăul e la apus și îi poți recita  poezii la infinit dacă te-a stresat  profa de română. Turiști nu prea sunt, așa că e liniște și natura e natură.  Se poate vizita Palatul Cnejilor . Sau stațiunea Durău. Sau cascada Duruitoarea.
Sunt multe de văzut și facut, prea multe ca să te mai gândești că e departe. Nu e departe, decât dacă  vrei să fie departe. Noi mai mergem.

Mulțumesc celor care au răspuns invitației noastre și au venit să admire culorile toamnei alături de noi.

Unele poze sunt făcute de Bogdan, Radu, Tibi -mulțumesc!

Iar  ”caiacele cu care te poți da pe Bicaz” chiar și 40 de km  sunt bineînțeles de la Hibiscus Sport și se numesc : Wind 585, Wind 535, Brittany, Martini, Edge 13, Edge 11, Quest 9,5, Quest 10, Enduro 14, Evasion, Edge 14.5, Greenland , Baffin, Enduro 12.

…scris de Oana pe 21.10.2014, după ce a scăpat de gripă și și-a amintit de.. blog

2 Comentarii la “În caiac cu moldoveni reloaded: Pe marea dintre munti

  1. A fost o tura de VIS. De cand ma dau pe Bicaz in nici o zi nu am prins o apa atat de linistita cum a fost in acel weekend. Vremea nota 10,locatia nota 10, gasca nota 10, mancarea nota 11 :) Mai vrem !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>