Drina, un vis devenit realitate


Guest post scris de Bogdan Florescu, Timisoara
Foto: Bogdan Florescu

De ce un vis? Pentru că visez la asta de anul trecut, când anunţul turei m-a luat pe nepregătite şi nu am mai avut timp sa reacţionez şi să îmi fac toate aranjamentele pentru a participa.
Aşa că pentru tura de anul ăsta m-am pregătit din timp. Anul trecut l-am cunoscut la TID, în Ungaria, pe unul dintre membrii Asociaţiei Sportive „Srpski Veslaci na TID”.  Am păstrat legătura cu el şi, începând de prin noiembrie, l-am tot „presat” să mă anunţe din timp când ştie ceva despre regata de anul ăsta. Pe la începutul lui ianuarie, în sfârşit, îmi trimite programul în limba sârbă. Cum-necum, l-am tradus în română (acesta a fost anunţul turei ). Apoi am început preparativele, adică mi-am făcut cerere de concediu pentru această perioadă.
Numai bine, s-a nimerit că mi-am schimbat şi caiacul, acum sunt mândrul posesor al unui caiac Robson Titris 16, rapid, comod, încăpător. Deci toate premisele erau de bun augur.
S-a apropiat şi ziua „Z” data de 28.04.2013, când urma să înceapă aventura. Nu prea eram eu în clar cu amănuntele organizatorice, nu ştiam cu ce mă voi transporta de la Beograd la punctul de start şi apoi înapoi la Beograd. Răspunsurile pe tema asta de la  corespondentul meu erau târzii şi evazive, nu ştiam ce să înţeleg. Aşa că, pe ultima sută de metri l-am contactat pe Dejan, organizatorul regatei. Imediat s-au rezolvat problemele mele: am convenit să merg la el, să îmi las acolo maşina şi apoi să mergem cu microbuzul lui până la Novo Gorazde, urmând să îmi achit cota-parte din consumuri şi cheltuieli de transport.

26.04.2013: Ziua „Z”– 2 zile
Plec din Timişoara spre Beograd. După un drum scurt şi fără nicio problemă la graniţă, fac o  scurtă escală la Beograd, la invitaţia prietenului meu. Cu această ocazie, mi se lămureşte misterul răspunsurilor evazive: el nu va participa la tură şi nici nu este în temă cu amănuntele organizatorice, de data aceasta el neavând nicio implicare în organizarea turei
După ce am luat prânzul împreună, mă conduce la Dejan acasă, unde lucrurile se accelerează. Golesc maşina mea, pun tot echipamentul în remorca microbuzului lui Dejan şi îi dăm bătaie – împreună cu alţi coechipieri – spre Novo Gorazde, locul de start.
Drumul este relativ lung, se lasă noaptea. Înainte de graniţa cu Bosnia&Herţegovina, Dejan face un mic ocol prin satul Mokra Gora, ca să îmi arate ceva foarte frumos. Şi anume, un sătuc minunat, construit de regizorul sârb (născut la Sarajevo) Emir Kusturica. Acest sat, populat cu maşini de epocă, este de fapt un hotel extraordinar, cu case de lemn, cu bisericuţă şi închisoare, cu loc de joacă pentru copii, cu piscină şi tot dischisul unui hotel de lux.
Mokra-Gora-satul-lui-Kusturica
Mokra-Gora-Serbia


După acest mic ocol, mai facem un mic ocol şi în satul propriu-zis, unde vizităm un muzeu feroviar în aer liber şi unde am plăcerea să văd şi exponate fabricate în România.

De aici ne îndreptăm spre graniţă, unde stăm destul de mult, aproape o oră: vameşii bosniaci se pare că doreau să vadă documentele caiacelor. Nu ştiu exact ce documente, cert este că Dejan le-a tot arătat documentele de organizare a regatei şi toate aprobările de la toate instituţiile, a dat telefoane şi – până la urmă – am plecat mai departe.

După miezul nopţii ajungem la locul de start, unde deja ne aşteptau trei corturi ale unor germani. Instalăm corturile, ne delectăm cu toţii cu un minunat Burgund de Recaş, apoi ne culcăm.

27.04.2013: Ziua „Z” – 1

Zi de odihnă. Pe parcursul zilei se tot strâng participanţi din toate ţările. La sfârşitul zilei erau în jur de 35 de corturi, în total 55 participanţi din: Serbia (nu ştiu câţi participanţi); Bulgaria – în jur de 10-15 participanţi; Ungaria – 5 participanţi; Slovacia – în jur de 8-10 participanţi; Germania – 5 participanţi; România – 1 participant.


Am făcut o scurtă excursie în oraşul Gorazde, aflat în federaţia musulmano-croată. Locul nostru de campare era în Republika Srpska (tot în Bosnia&Herţegovina, dar în zona sârbă). Locurile poartă încă amprenta războiului, în Gorazde sunt vizibile multe clădiri care încă au urmele gloanţelor, iar pe drum sunt frecvente indicatoarele care ne avertizează că este teren minat.

28.04.2013 – Ziua „Z”. Cuvântul de ordine: „WOW!”

După micul-dejun, ne punem pe apă. Azi avem de parcurs 33 de kilometri, iar viteza de curgere a apei ne ajută destul de mult la început, apoi apa se domoleşte, pe măsură ce ne apropiem de barajul de la Vişegrad. Aş vrea să pot povesti ce am văzut în această primă zi, dar nu am cuvinte. Aşa că mai bine las fotografiile şi filmele să ilustreze ce am văzut.

Drina-vazuta-din-caiac





Tura in caiac pe Drina


Înainte de baraj suntem recuperaţi de autovehiculele de însoţire şi transferaţi la stadionul de la Vişegrad, unde ne instalăm corturile şi vizităm oraşul. Punctul de atracţie îl reprezintă podul Mehmed Paşa, monument istoric.
Podul-Mehmet-Pasa


Podul-Mehmet-Pasa-Drina-Bosnia

29.04.2013 – Ziua „Z” + 1. Cuvântul de ordine: „WOW!”

Pornim de sub podul de la Vişegrad, pe o apă rapidă.



 Încet-încet, apa se domoleşte, padelăm liniştit pe o apă verde, intrăm din nou în canioane a căror frumuseţe îmi taie respiraţia. 
regata-comemorativa-vitomir-dizdarevici


După ce se deschide din nou peisajul, campăm într-un camping superb, la Stari Brod.

camping-caiacisti-Stari-Brod

Este atâta de frumos încât nu mă pot abţine să nu împărtăşesc şi altora simţirile mele, aşa că le trimit un SMS marilor absenţi, Dragoş şi Oana.



Aici suntem întâmpinaţi de o delegaţie a unei organizaţii al cărei scop este dezvoltarea rurală regională (http://www.seerural.org/) şi care ne oferă cina.



30.04.2013 – Ziua „Z” + 2. Cuvântul de ordine: „WOW!”

Pornim din frumosul camping (Etno Kamp Stari Brod) către Perucac (Peruciaţ), avem de parcurs 37 de kilometri pe apă aproape stătătoare, suntem pe lacul de acumulare Perucac. Peisajul este absolut superb, mai avem şi nişte mici golfuleţe la capătul cărora se aude curgerea tumultoasă a câte unei căderi de apă.
 










La Perucac ieşim înainte de baraj unde ne aşteaptă autorităţile vamale sârbe, care ne verifică documentele şi ne urează „Bun venit în Serbia”.
 


Locul de campare este pe terenul unui hotel care dispune şi de căsuţe, un loc foarte frumos.



01.05.2013 – Ziua „Z” + 3. Cuvântul de ordine: „Atenţie!”

Pornim în aval de hidrocentrală, pe o apă foarte rapidă, care vuieşte printre crengile de pe maluri şi care generează valuri din toate direcţiile, repezişuri, vârtejuri.

 Spray-deck-ul devine o necesitate. Apele sunt confuze şi îmi pun la încercare echilibrul, dar se pare că Robsonul meu este foarte iertător odată ce l-am încărcat cu echipament.

Pe traseu vizităm o moară de apă aflată în stare de funcţionare.



Apele confuze au făcut o singură victimă (un începător aflat pentru prima dată în caiac) dar asta nu a făcut decât să îi sporească pofta de a practica acest sport.

Cei 70 de kilometri ai zilei se scurg foarte repede, ajutaţi de viteza mare a apei. Atingem cu uşurinţă viteze demne de o bicicletă.

Seara campăm în Lonjin, pe o proprietate privată, având o insuliţă superbă, cu vegetaţie de junglă.



02.05.2013 – Ziua „Z” + 4

De la Lonjin la Mali Zvornik, apele sunt la început foarte rapide, apoi se liniştesc, ieşim din zona montană şi ne apropiem de un nou baraj.


Pe parcurs oprim la un restaurant pescăresc unde, cu 4 Euro, am mâncat foarte bine. Zona se umple de case de vacanţă, toate de bun gust. Remarc cu surprindere că până acum, în toate aceste zile, nu am întâlnit nicio barcă cu motor, nici un schi-jet…
 


La Mali Zvornik ieşim înainte de baraj, ne transportăm caiacele şi echipamentul cu cărucioarele proprii, până pe stadionul local, unde campăm. Imediat după ce toată lumea şi-a pus corturile, avem parte de o rupere de nori scurtă.


Pe celălalt mal este oraşul Zvornik, aflat în Bosnia&Herţegovina, străjuit de o frumoasă cetate turcească (despre care aud tot felul de poveşti înfiorătoare din timpul războiului sârbo-bosniac).


Între cele două oraşe este un pod pietonal pe care eu nu îl pot traversa pentru că mi-am lăsat buletinul în cort.

03.05.2013 – Ziua „Z” + 5; Vinerea Mare; Cuvântul de ordine: „Tehnică”

Apele sunt din nou foarte rapide şi cu schimbări bruşte de direcţie. Dacă nu reuşeşti să tai curba şi să te înscrii pe interior, apele te duc la exteriorul curbei unde te aşteaptă valuri, vârtejuri, ape confuze.


Mai târziu, albia se lăţeşte foarte mult şi încep tot felul de insule, mai mari sau mai mici. Trebuie luată rapid decizia pe care braţ vrei să continui drumul, pentru că viteza apei nu prea îţi dă mult timp de gândire.

Conform tradiţiei ortodoxe, azi se vopsesc ouăle. Întâmplarea face să găsesc plutind pe apă un ou roşu şi frumos pictat. Îl fotografiez şi îl las să plutească în continuare, pentru a se bucura şi alţii de tradiţiile acestei zile.

 


Mai târziu apa este puţin adâncă, trebuie să ridic adeseori cârma. Intrăm într-o zonă în care nu se mai poate distinge un şenal clar şi sigur, peste tot sunt insuliţe mici şi pâlcuri de arbuşti crescuţi în albie. Partea proastă este că apa trece printre acei arbuşti, însă caiacul trebuie să urmeze alt traseu. Nu este timp de gândire, aleg un drum care mi se pare acceptabil şi padelez nebuneşte în acea direcţie. Apa este însă de altă părere. Nu durează mult… După câteva zeci de secunde în care sunt izbit în stânga şi în dreapta, scap. Cu cârma îndoită (deşi o ridicasem pe caiac), cu inima bătând frenetic şi cu adrenalina la maxim. Minune, sunt tot în caiac şi deasupra apei. Câţiva slovaci nu au avut norocul meu, dar apa fiind mică nu se poate spune că au fost în pericol.

Din păcate, din această zi am multe amintiri şi puţine fotografii, iar fotografiile pe care le am nu redau decât zonele mai paşnice.

Seara campăm într-un loc care nu dispune de duşuri şi grupuri sanitare, plus că ţânţarii nu par impresionaţi de cuvinte ca „Autan” sau „Off”.

 
04.05.2013 – Ziua Z + 6; Cuvânt de ordine: „Zigzag”

Nu mai avem insule şi insuliţe, însă avem de navigat în zigzag, pentru că Drina este foarte nehotărâtă înainte de a se vărsa în Sava.


După vărsarea în Sava, apele îşi schimbă culoarea (navigăm pe o apă de culoarea cafelei) devin foarte lente şi albia devine foarte lată: 200-250 metri. Încă 13 km pe Sava şi ajungem la final.


Aproape că nu vreau să ies la mal, as vrea să o iau de la început. Dar e sâmbătă, mâine sunt Paştele ortodoxe şi ne grăbim cu toţii pe la casele noastre.

 


Cam asta a fost povestea minunatei ture. La un moment dat, am caracterizat Drina cam aşa: tot ce poţi să îţi doreşti. Are peisaj de canion (asemănător Cazanelor Mici ale Dunării, înmulţite de 10 sau 20 de ori), are ape care curg cu viteză mare, are ape stătătoare, are peisaje de mlaştină, are peisaje de Deltă; în afară de mare, aisberguri, delfini şi balene, cred că am văzut de toate.

Voi mai merge acolo? Cu siguranţă, da!

Previous De la Giurgiu la Venetia
Next De la Giurgiu la Venetia -Vadu Oii

9 Comments

  1. […] dar pentru cei care doresc amanunte despre tura de pe Drina, aici se poate citi povestea turei: Drina, un vis devenit realitate | Romania vazuta din caiac Mai multe fotografii aici: https://www.facebook.com/media/set/?…1&l=d34b5ddafa […]

  2. Kiru
    10 mai 2013
    Răspunde

    Un singur cuvant: ademenitor!!!

  3. Superb si felicitari! Sunt o impatimita a sporturilor acvatice mai ales pe apele bosniace, care sunt superbe prin culoare, curatenie si privelisti! 🙂 Voi merge si eu pe Drina in cateva saptamani; de abia astept!

  4. hoinar
    11 mai 2013
    Răspunde

    Super!
    Daca mai mergi la anul te insotim 🙂

    • Bogdan
      13 mai 2013
      Răspunde

      Multumesc tuturor pentru aprecieri. Eu sper sa merg si la anul. Insa, fie ca eu merg, fie ca nu merg, recomandarea mea este sa nu ratati tura asta, merita tot drumul si toata osteneala. Pentru mine a fost aproape insa, acum cand stiu despre ce e vorba, apreciez ca ar fi meritat sa merg chiar daca as fi avut de parcurs o distanta mult mai mare.

      • 13 mai 2013
        Răspunde

        Am studiat fiecare poza pe masura ce le uploadam pe blog. Doamne, ce tara frumoasa au oamenii astia! Sper sa putem face impreuna macar o parte din tura asta, daca nu toata 🙂 Sa ne vedem cu bine, pe apa! 🙂

        • Bogdan
          15 mai 2013
          Răspunde

          Poate ca tocmai frumusetea tarii a fost ghinionul lor. Prea multi au vrut cate o bucatica.

  5. 4 decembrie 2013
    Răspunde

    […] este 15 lei. Pentru cei care se multumesc cu povestea mai lapidara de pe blog, aici este linkul: Drina, un vis devenit realitate | Romania vazuta din caiac (stiu ca l-am mai postat o data pe undeva, dar il readuc in actualitate) […]

  6. 21 ianuarie 2014
    Răspunde

    Superb,
    Unele poze parca sunt realizate intr-o tara exotica la ce culori are apa…
    Felicitari!

Dă-i un răspuns lui hoinar Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.