Thunder

Pe Tara, unde toata lumea zâmbeşte..

Postat de  | Categorii: In caiac prin Europa, Romania vazuta din caiac, Ture pe whitewater

Dedicat lui Florinacio, care a lipsit la apel

Pe bune, mă uit la poze şi nu-mi vine să cred: locul acesta este atât de frumos, atât de magic, că toată lumea zâmbeşte!
În iulie trecut am refăcut tura de acum doi ani, tot traseul de la punctul de intrare de mai sus de Durdevica Tara cum se numeste impresionantul pod de pe Tara, până la final , la vama bosniacă Scepan Polje. Trebuia să fim zece, locurile erau limitate din motive de logistică. Dar  ca în povestea celor zece negri mititei,  ne-am împuţinat pe măsură ce se apropia data de plecare şi în cele din urmă doar şase am plecat spre Muntenegru, toţi puşi pe fapte mari! citeste mai mult…

Pe Nera, unde mi-am pierdut padela...

Postat de  | Categorii: Romania vazuta din caiac, Ture pe flatwater

Şi-am aşteptat noi să vină primăvara, să se dezgheţe apele, să punem din nou caiacele în mişcare…
Şi-am aşteptat… Anul ăsta ca niciodată, zici că primăvara nu mai venea!
Pentru prima tură am ales o coborâre prin cheile Nerei, ştiam sigur că acolo se încălzeşte vremea mai repede, unde mai pui că debitul era garantat după topirea zăpezilor. citeste mai mult…

Pe Soca, la Mecca caiaciştilor..

Postat de  | Categorii: In caiac prin Europa, Ture pe whitewater

Sau despre cum ne-am dat cu caiacul prin cimitir şi ne-a plăcut

Soca izvorăşte din Alpii Iulieni, în nordul Sloveniei şi se varsă în Marea Adriatică. Se spune că este printre puţinele râuri din lume care au culoarea verde -smarald până la vărsare, şi eu am avut norocul să văd 3 dintre ele anul acesta !
Completaţi imaginea cu nişte munţi semeţi cu creste stâncoase şi daca tot nu reuşiti să vă imaginaţi cum arată peisajul, amintiţi-vă de basmele copilăriei –da, Cronicile din Narnia s-au filmat aici !!

Soca este o adevărată Mecca a caiaciştilor. Este demn de toată lauda efortul Sloveniei de a susţine turismul bazat pe caiac şi rafting –la toate intrările-ieşirile din râu sunt parcări amenajate, toalete ecologice (curate !), panouri de informare, hărţi ale râului, etc..

Râul are secţiuni de grad 1, 2, 3 ,4, 5 pana la 6  incluisv, un traseu de slalom amenajat şi pe care s-au desfăşurat diverse Cupe Mondiale, iar cele mai solicitante porţiuni au şi « siphon » în titlu. Ştiu sigur că mama nu citeşte blogul meu, aşa că o să explic.. Sifonul este o formaţiune foarte periculoasă  pe râu unde apa a săpat adânc sub stâncă şi formează curenţi puternci la luciul apei, acoperiţi de regulă de multă spumă– să spunem că dacă ai ghinionul să ajungi în aşa ceva toate rudele tale îşi vor îmbrăca hainele negre. Nu există scăpare, metodă de salvare, doar recuperare. În 2011 au fost 11 victime pe Soca, dar sunt informaţii pe care le puteţi afla doar de la localnici, pentru că se evită pe cât posibil publicarea ştirilor care ar speria turiştii. Ei nu au ProTV..

Pentru accesul în râu e nevoie de un permis  - se poate lua pe o zi (2,5 euro), o săptămână (10 euro) sau o lună (30 euro). Preţurile sunt doar pentru caiac whitewater,  pentru alte ambarcaţiuni variază. Se cumpără de la InfoTurist, unde primiţi şi o hartă a râului. Sfatul meu este să vă uitaţi bine prin InfoTurist – aici sunt postate anunţurile de avertisment, cele cu « sifon » în titlu, şi este precizată şi locaţia, cu poză.

Prima zi, în parcare la Cezsoca, mi-aduc aminte ce bucuroşi eram în timp ce ne echipam : mergem să ne dăm, mergem să ne dăm !! Florin ţopăia fericit în jurul caiacului nou -nouţ, un Riot Magnum 80 – şi nu se putea hotărî ce să facă mai repede – poze pentru posteritate sau să-l regleze pentru drum ? da când plecăm ??

De la Cezsoca la Boka este o secţiune de grad 1-2, cu câteva repezişuri. Am profitat ca să ne intrăm în formă, că de pe Tara nu am mai avut timp de padele nici unul. Este o porţiune foarte bună pentru exersat intrarea şi ieşirea corectă din eddy, plecarea în curentul principal, traversarea curentului de pe o parte pe alta a răului, urcarea în curent . Ne-am jucat mult şi bine, am făcut şi baie şi febră musculară.


La Boka am avut primul şoc cultural –sub pod este construită o toaletă cu apă caldă, cu cabine de schimb pentru turiştii pasionaţi de rafting şi kayaking !
 

De la Boka la Srepenica 1, traseul este de grad 1-2, cu cateva repezişuri. Peisajul e foarte frumos, deschis, se văd în permanenţă munţii şi câteva creste. Ne-am oprit la un rapid cu valuri de aproape 1m ca să ne jucăm şi să exersăm traversarea în curent şi abordarea în unghiul perfect.

Mecca caiacistilor

De la Srepenica 1 la Srepenica 2 lucrurile se mai complica, traseul e de grad 2-3, cu cateva obstacole –bolovani, stânci de ocolit. Traseul perfect pentru antrenament slalom !. Există şi câteva repezişuri, dar nivelul apei nu era atât de ridicat încât să pună probleme. E nevoie însă de o tehnică bună pentru că pe alocuri curentul principal trece printre bolovani uriaşi care trebuie ocoliţi din scurt şi cu multă , multă atenţie.

Cu Ovidiu, in pauza de lucru :)
La Srepenica 2 este cea mai grea ieşire din traseu –un munte greu de urcat cu caiacul în spate până la drum ! Nu mă laud, că n-am urcat eu caiacul,,,, m-au ajutat băieţii,  există multe avantaje când eşti singura fată din grup !
Srepenica 2 este punctul unde se separă începătorii de cei avansaţi..ce urmează e foarte greu, traseu de grad 3+  cu 4, nu degeaba se cheamă « cimitirul ». Nu continuă decât cei buni, sau cum zice tata « cine ştie ». Doamne cât îi invidiam pe meseriaşii care mergeau mai departe !! Cum ne mai uitam după ei ! Singura bucurie era că majoritatea erau pe caiace Riot..Şi aş zice eu că există un fel de « frăţie » între posesorii de Riot, ne salutăm, ne zâmbim, clar că suntem buni, doar avem cele mai bune caiace din lume !

Aglomeratie in trafic, asteptam sa se elibereze cursul apei…

Contempland intrarea in cimitir…

Dar n-am rămas doar cu invidia şi privitul, după 2 zile de antrenament pe râu, am pornit şi noi prin « cimitir », de la Srepenica 2 către Trnovo 1.Ce era în capul nostru nu ştiu..Intrarea în cimitir se face printre nişte bolovani împrăştiaţi pe toată albia râului, ca un pieptene uriaş.

Ne-am ales locul pe unde să trecem şi ne-am dus !! Mă tot gândeam după ce am trecut de prima săritură că gata, asta a fost, am trecut de « point of no return », acum trebuie să termin tot traseul..şi ce caut eu aici, prin cimitir??


Curentul e mult mai puternic, albia se ingustează pe alocuri din cauza bolovanilor uriaşi…unii aveau 3-4 m înălţime şi vreo 2 lăţime..nu era lucru de glumă, nu prea îţi venea să dai cu caiacul în ei..Multă concentrare, mişcări rapide stânga, dreapta, intrări în eddy să ne mai tragem sufletul din când în când.
 Îmi amintesc nişte lespezi peste care trecea apa şi se forma un fel de trambulină, nişte praguri pe care le-am sărit şi m-am echilibrat cu greu, cu multe manevre, dar n-am căzut !
Au mai fost nişte valuri uriaşe în succesiune, în timp ce ocoleam alte stânci..Le-am ocolit cu ochii închişi, nu că sunt eu foarte tare, dar aveam ochii plini de apă de la valuri şi mi-era frică să nu-mi pierd lentilele de contact…

Erau atât de multe pietre, stânci, bolovani uriaşi că de multe ori aveam senzaţia că râul dispare şi tot ce vedeam era o barieră de pietre. Era foarte dificil să-ti alegi linia din timp, aveam vizibilitate cam 10-15 m, deci am coborât practic din eddy în eddy..Iar eddy-urile..nu prea îşi meritau numele, numai apă liniştită nu era, câteodată aveam impresia că totul se învârte în toate directiile…
Andrenalină cât cuprinde..concentrare maximă, manevre precise , tehnică , viteză , decizii rapide..cam aşa aş descrie eu traseul.A fost cel mai greu şi tehnic traseu pe care l-am parcurs până acum, oficial recunoscut 3+ cu porţiuni de 4 !.Dar mi-a plăcut la nebunie şi l-aş repeta oricând ! Plus că n-am căzut deloc, deloc..Iar senzaţia de control al caiacului pe valuri, pe spumă, pe creste de apă e nemaipomenită. Fiecare metru pe care îl parcurgi pe un traseu de o asemenea dificultate este gândit, analizat, ales unghiul perfect şi forţa cu care trebuie să dai la padela.Nimic nu e la întâmplare, nimic nu e doar alunecare la vale, în fiecare moment trebuie să iei o decizie, într-o fracţiune de secundă…Extraordinar!
Dragos, in sfarsit se vede si el..


La Trnovo 1, cei mai multi caiacisti si rafteri pe metru patrat!
Ce am mai făcut pe Soca..Am mers în vizită la locul unde am învăţat pe propria piele ce înseamnă să nu prospectezi un râu şi să te dai la vale. Ce-a fost a fost, am învăţat multe de atunci (2008).
Şi câte mai urmează ! Pe 31 octombrie se închide sezonul pe Soca, dar mai este timp la anul !

Intrarea in canion, nu prea am amintiri placute de aici..

Pe scurt:

Distanţă:
1400 km Bucureşti –Bovec, 17 h de condus
950 km Baia Mare –Bovec, 12 h de condus
Unde am stat:
Bovec, cel mai frumos oraş, 50% populaţie caiacişti..3 magazine cu echipament, dar nu aveau mare lucru; nu sunt rea, la stocul de marfă chiar mă pricep :)
Există multe campinguri, pensiuni, hoteluri, noi am inchiriat un apartement 16 euro/pers /noapte


Bovec

Cheltuieli:
Permis kayaking : 10 euro / 7 zile
Bere : 2.5 euro (terasă), 1 euro (magazin)
Mâncare: 6 euro pizza, 8 euro friptura, 3.5 euro supa..la magazin era mai ieftin, dar cine mai era în stare să gătească?
Amintirile – de nepreţuit….!
Asigurare :
Nu ne-am făcut, dar o recomand cu căldură.Un umăr dislocat pe Soca costă cam 280 euro, spitalul cel mai apropiat e în Nova Gorica, 80 km. Punctul de prim ajutor e în Bovec, dar nu se descurcă cu chestii „grele”.
Cine s-a dat :
Ovidiu, Aurel, Florin, Dragoş, Oana, all powered by Riot Kayaks…












Caiac în Muntenegru, 3 zile pe Râul Tara

Postat de  | Categorii: In caiac prin Europa, Ture pe whitewater
Dupa tura de la sfarşitul lunii iunie de pe râul Tara, Muntenegru (detalii aici), singurul subiect de discuţie, care revenea obsedant era Tara..ce frumoasă este apa, ce incredibil peisajul , ce cascade extraordinare am văzut, pe ce valuri uriaşe ne-am dat…
Nici eu nici prietenii mei nu ne extaziem foarte uşor, dar din câte locuri am vizitat prin lumea astea şi nu sunt puţine, canionul Tarei are o frumuseţe aparte, ruptă parcă din altă lume.
Aşa că la început a fost o glumă – poate ne întoarcem acolo, apoi o vorbă aruncată – ce-ar fi dacă.. ? şi până la urmă o hotărâre – hai să mai mergem o dată, să terminăm traseul (în iunie ne-am oprit în Bosnia), să ne jucăm în cascadă, să ne filmăm (că s-a termint bateria data trecută), să facem rolling, să mâncăm miel (pe care doar l-am văzut în iunie, nu şi gustat şi ce mai miel era !)..
Şi ne-am strâns o gaşcă mai mică, fiecare cu motivele lui – râul, cascada, mielul, rock n’roll-ul…şi ne-am dus ! 14 ore de condus, acelaşi drum care nu se mai termina şi în sfarsşt am ajuns la Eko Oaza. Mai trebuie să spun că gazdele de la camping au facut ochii mari la noi ce surpriză ! după care ne-au pupat, ne-au imbrătişat, ce mai primire am avut ! Ca acasă !

De data acesta ne-am pregătit ceva mai mult pentru traseu. Conform planului trasat de Ministerul de Turism Muntenegrean, dacă vrei să te dai pe Tara cu caiacul trebuie să dormi neapărat într-unul dintre campingurile de pe traseu – Radovan Luka sau Brstanovica, în caz contrar mai plătesti o dată taxa de intrare în Parcul Naţional, taxa care nu e mică deloc -63 euro / caiacist.
Aşa că problema majoră de rezolvat a fost echipamentul de campat, hainele de schimb şi mâncarea pentru 3 zile de caiac.Toate trebuiau sa încapă în caiacele de whitewater, caiac care nu trebuia să fie prea greu, traseul se anunţa de grad 2-3- 3 plus.. citeste mai mult…

Pe raul Buzau

Postat de  | Categorii: Romania vazuta din caiac, Ture pe whitewater
Şi am fost acum două săptămâni în week-end la Buzău.
Ne-am dat de la hidrocentrala din Nehoiu până la pod la Pătârlagele.
Despre traseu:
-Am intrat exact pe la hidrocentrală, pe nişte dale de beton, care nu mi-au plăcut deloc. Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie nu-mi place să-mi zgârii caiacul inutil

- Dificultate : grad 2 cu 3, nu este un traseu pentru începători. Unele secţiuni necesită o tehnică destul de bună în ocolirea obstacolelor şi intrarea în eddy, plus un control bun al caiacului în valuri şi sărituri peste diverse praguri şi bolovani care nu se văd din cauza culorii apei

- Cel mai ciudat mi s-a părut locul în care râul Buzău se bifurcă stânga-dreapta şi trebuie sa alegi la ghici traseul corect. Exista unul singur, este cel din stânga, partea din dreapta a râului e blocată de stabilopozi, aruncaţi în râu alandala, cândva în secolul trecut. Nu ştiu cum e să treci cu caiacul prin şi pe sub stabilopozi, şi sper să nu aflu.
Filmuleţul de mai jos e chiar din locul respectiv, noi am avut marele noroc să mergem prin stânga. Multumiri lui Cristi care a fost primul şi a făcut alegerea corectă, spre stânga.
Nu vă închipuiţi că partea stângă e ceva uşurel, trebuie să te strecori pe lângă nişte dale de beton în care te aruncă curentul şi să-ţi ţii în acelaşi timp echilibrul pe un fel de trambulină care se formează peste un bolovan uriaş şi care are ca singur scop să te catapulteze în respectivele dale. Locul acesta nu se poate ocoli, nu se poate ieşi pe mal, curentul e prea puternic.

- Malurile Buzăului par decor de filme horror: păpuşi dezmembrate şi putrezite , pet-uri, sticle, capete de păpuşi, amestecuri greu de descris din lemne putrezite, apă, gunoaie menajere, etc..
 - Noi ne-am dat cu caiace de whitewater : Thunder, Magnum si tura – Edge 11
Dacă râul ăsta era în Austria sau Slovenia, cel puţin 3 sate ar fi trăit din exploatarea lui turistică. Pensiuni, agenţii de rafting, magazine de articole de sportive, restaurante, camping-uri etc…cam ăsta e decorul obişnuit într-o ţară civilizată pe lângă un râu pe care se pot practica whitewater kayaking şi rafting.

La noi, câteva agenţii de rafting mai înviorează peisajul, dar mai sunt multe lucruri de făcut.

Oricum, nu o să înteleg niciodată pe cei care aruncă gunoaie în şi pe malul apei. Cred că ar merita ţinuti închişi, în soare, pe asfalt, fără pic de apă vreo 3 zile, ca să înveţe să aprecieze valoarea apei.

Crna Gora vazuta din caiac

Postat de  | Categorii: In caiac prin Europa, Ture pe whitewater

Împreună cu câţiva prieteni buni, cititori fideli ai acestui blog şi pasionaţi de caiac, am plecat peste ţari, păduri şi foarte foarte  mulţi munţi departe-departe, nu chiar acasă la Împăratul Roşu, ci în Muntenegru, tot un tărâm de basm , dar ceva mai uşor de vizitat.

Raul Tara, culoarea incredibila e reala!

Singurul scop al vizitei noastre a fost să parcurgem canionul râului Tara, din Parcul Naţional Durmitor. Canionul Tarei este cel mai lung din  Europa  şi al doilea ca lungime din lume.- 82 kilometri lungime şi 1300 m adâncime. Este sit protejat Unesco, Parc Naţional şi cel mai important traseu de rafting din Muntenegru. citeste mai mult…

Pe Raul Vaser, cu Mocanita si caiacul!

Postat de  | Categorii: Romania vazuta din caiac, Ture pe flatwater, Ture pe whitewater

Nu ştiu pe câţi am convins să viziteze Maramureşul, dar dacă vă nimeriţi prin zonă vă recomand din toată inima o excursie cu Mocăniţa, trenul cu aburi, pe Valea Vaserului.

Din Baia Mare până la Vişeul de Sus se face cam o oră jumătate pe drum, cu maşina. Trebuie pornit de dimineaţă, pentru că Mocăniţa pleacă la 9 fix. Pe noi ne-au chemat la 8 dimineaţa ca să fie timp suficient să ne încarce şi aranjeze caiacele în tren. Da, ne-am luat caiacele cu noi, în Mocăniţă !

Trebuie să spun că am fost foarte impresionată de organizarea şi de amabilitatea celor de la CFF Vişeu (Căile Ferate Forestiere). Obişnuiţi cu turişti cehi amatori de rafting sau caiac, nu s-au mirat şi nu s-au împotrivit deloc când au auzit de caiace, ba mai mult, ne-au dat sfaturi cum să abordăm râul şi care ar fi locurile mai periculoase de evitat.

Calea ferată merge exact pe lângă Vaser, deci cu puţin efort se poate studia tot traseul din tren. Noi am numărat 7 praguri – săritori, cu grade diferite de dificultate. Cum porneşti din Paltin, de la locul de picnic unde te lasă Mocăniţa,  primele 3 praguri sunt cele mai grele – în astea am fost avertizaţi să nu sărim. Bineînţeles că  am sărit ! A fost cea mai tare distracţie de pe tot traseul !
Oricum, dacă ajungeţi pe acolo, sfatul meu este să vă uitaţi bine înainte de săritură. Şi noi ne-am oprit, ne-am socotit şi am sărit pe rând, ca să fie timp şi de poze :)
Dupa primele două praguri urmează un copac care blochează tot curentul principal. Copacul se vede din tren, luaţi-vă punct de reper şi ieşiţi pe mal pentru că nu se poate trece, trebuie ocolit.
În rest – Vaserul curge frumos, sunt porţiuni de repezişuri, câţiva bolovani de ocolit, mici praguri de sărit. Aş spune gradul 1 , săritorile sunt discutie separată.

Noi am fost cu mai multe caiace – un BIC Ouassou, un Quest 9.5 şi un Edge 10.5, un Enduro 12, două caiace de whitewater Riot – Magnum şi Thunder. Nu a avut nimeni probleme pe traseu, deşi am avut începători în grup.Toată lumea a sărit pragurile, deci se poate.

I paddle like a girl..

Peisajul merită toată atenţia – sunt puţine locuri în ţară atât de împădurite , atât de verzi încât să nu te mai saturi să le priveşti. Păcat că Maramureşul e atât de departe..

Toată lumea ne-a primit cu bucurie – de la conductorul de tren bucuros să ducă caiacişti , la oamenii şi copiii din satul din vale, obişnuiţi să vadă străini cu bărci..

O porţiune un pic mai dificilă este chiar înainte de finalul traseului, un pic mai sus de gară. Multă atenţie şi nu uitaţi să zâmbiţi :)

Ar mai fi ceva de spus.. fetele se dau cu caiacul, dovadă prezentul blog. Dacă nu se dau, să ştiţi că Mocăniţa face pauză o oră şi jumătate în Paltin după care porneste încet înapoi la vale spre Gara Vişeul de Sus. Şi noi am fost aşteptaţi cu o mare surpriză – am primit cupe!



Multumiri tuturor celor care au facut poze, se stiu ei cine :)